Singurul moment de suspans din piesa il constituie acela in care "Buni" constata ca nu mai este smantana in casa si ca nu are cu ce gati papricasul.
Doi autori - Zoita Bogdan-Tripa si Miron Tic - si-au unit fortele pentru a scrie o piesa de teatru simplista, fals-jucausa, de un prozaism pe care nu-l poate ascunde aducerea in scena, printre oameni ai zilelor noastre, a unor personaje din basme celebre: S. O.S. salvati basmele! (Bucuresti, Ed. Amurg Sentimental, 2006). Intr-o prezentare tiparita pe ultima coperta a cartii, Ion Machidon afirma, patruns de respect: "Cartea pe care ne-o ofera de data aceasta Miron Tic in colaborare cu Zoita Bogdan-Tripa ne arata o alta fata a scriitorului decat cea cu care ne-a obisnuit: de prozator, poet, critic literar, aceea de dramaturg cu reale posibilitati de dezvoltare a actiunii prin multiple tablouri si scene in care personajele au toate sansele prin dialogul textului sa treaca de la o situatie fie chiar conflictuala la alta, oferind atat cititorului, cat si publicului spectator acea stare emotionala launtrica, specifica iubitorilor de teatru autentic".
Ne putem pune tot felul de intrebari in legatura cu aceasta prezentare: Dramaturgul are reale posibilitati de dezvoltare a actiunii sau chiar o dezvolta? Personajele au toate sansele sa treaca de la o situatie la alta sau chiar trec? Ce inseamna "dialogul textului"? De ce se precizeaza ca starea emotionala este launtrica? Exista si stari emotionale nelauntrice? Dincolo insa de aceste posibile intrebari, ramane principala intrebare: cum poate fi considerata "teatru autentic" o piesa strident-naiva, cu "dialogul textului" de un umor pueril? Iata un esantion:
"Dodo (apare de la bucatarie si se repede la bunica tocmai cand vrea sa plece): Unde pleci? Vreau cu tine!
Bunica: Bunii (sic!) merge la coafor si, daca esti cuminte, ti-aduc o ciocolatica.
