23 de micuţi instituţionalizaţi din Dolj sunt declaraţi adoptabili, însă jumătate dintre ei riscă să nu îşi găsească părinţi, deoarece au avut ghinionul să se nască bolnavi. Procesul de adopţie presupune nervi de oţel, răbdare pe măsură, cursuri la care familiile să înveţe ce înseamnă să fii părinte, atestări şi nenumărate evaluări şi reevaluări.

Nu au avut şansa de a aduce pe lume un prunc sau poate din dragoste prea mare pentru micuţi, alături de copiii lor biologici, au decis să mai crească un micuţ părăsit. Procesul de adopţie nu durează puţin, nu e simplu şi trebuie să îţi doreşti cu adevărat acest lucru ca să poţi duce la bun sfârşit „un proiect“ aşa de important. O dată ce ai trecut însă de toată birocraţia, ai obţinut chiar şi atestatul de „părinte“, uiţi toate problemele în momentul în care îi vezi chipul sau îl auzi spunându-ţi „mamă“... Auzim destul de des, din nefericire, de cazuri în care micuţi de doar câteva luni au fost lăsaţi în stradă de părinţi sau părăsiţi prin spitale. Nu de puţine ori aflăm de copii abuzaţi, bătuţi cu bestialitate de cei care le-au dat viaţă, neîngrijiţi, scoşi la cerşit. De cealaltă parte a baricadei se află familiile care tânjesc după copii şi care poate ar face orice pentru a deveni părinţi, dar care, de cele mai multe ori din motive medicale, nu au reuşit...

Cursuri pentru a deveni părinte

În România, procesul de adopţie este extrem de complicat: birocraţie, cursuri, luni de aşteptare până când, în sfârşit, copilul poate fi luat acasă, apoi zeci de zile de supraveghere, consiliere socială. Cei care doresc să adopte un copil trebuie să depună o cerere la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, la Serviciul de Adopţii, locul unde se organizează chiar cursuri „de pregătire“ pentru familiile care doresc să fie atestate ca persoane apte să adopte