Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcul Corniţoiu, pelagra Băniei

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 13 aprilie 2007 ·

Termenul lansat de autorităţi pentru acoperirea canalului din Parcul Corniţoiu, din Craiova, generatorul unor mirosuri care i-au asfixiat în iarna trecută pe craioveni, se apropie de final fără ca primăria să fi identificat o soluţie.

Aproape de buricul Craiovei există o tumoră în faţa căreia autorităţile administraţiei publice şi de mediu s-au predat fără luptă: Parcul Corniţoiu, depozit urban neoficializat de deşeuri şi gazdă a unui canal pluvial neacoperit care, periodic, împrăştie în atmosferă mirosuri sufocante. Aparatul Primăriei Craiova este în continuare paralizat de propria neputinţă sau de dezinteres, deşi primarul Antonie Solomon a afirmat în urmă cu mai bine de două luni, în cadrul proiectului „Fii vocea cartierului tău!“, iniţiat de Gazeta de Sud, că în 90 de zile municipalitatea va curăţa buba de pe canalul Corniţoiu - Balta Craioviţa. Indus încă o dată în eroare de subalterni, care şi-au notat o cu totul altă operaţie decât cea la care se referea Antonie Solomon şi presa, atunci când sesizau că în cartierul George Enescu mediul este poluat, primarul trăieşte cu impresia că are de rezolvat o problemă plasată la vreo 500 de metri distanţă de puroi: „Am analizat deja ce înseamnă un studiu de fezabilitate şi cam cât putem aloca la rectificarea bugetară pentru asanarea bălţilor de acolo. Poate că m-am pripit puţin cu termenul, dar demersurile sunt făcute“. Solomon a picat astfel în aceeaşi capcană în care au călcat şi o parte din autorităţile de mediu, cu câteva luni în urmă, confundând bălţile provenite din izvoarele dintre străzile Paşcani şi Constantin Brâncoveanu cu sursa poluării, aflată în amontele canalului cu câteva sute de metri, pe un teren privat, şi identificată atât de către reprezentanţii Regiei Autonome Apa Craiova, administratorul canalizării, cât şi de comisarii de mediu doljeni.

Primăria poate pune piciorul în prag @N_

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 43 minute
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 51 minute
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 2 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 2 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 2 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum o ora
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 3 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum o ora
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum 22 minute
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Vremea

București
acum

33°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

28°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

17°/25°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

26°
mie.

19°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°