A fost oarecum românească ultima jumătate a lunii martie la Lisabona. Pe cerul albastru fără un nor, steagul nostru flutura, alături de cel portughez, la intrarea în impunătoarea şi eleganta clădire din Rua António Cândido 18: Institutul Cultural Român / Instituto Cultural Romeno precizau cele două plăcuţe din dreapta şi din stânga intrării. Iar pe strada paralelă, Avenida Luís Bivar 91, din nou steagul românesc, lângă cel portughez şi, de astă dată, cel francez, marcau intrarea la Instituto Franco-Portugues şi, iar, Instituto Cultural Romeno. Secretul stă în faptul că imobilul, cu intrări pe două străzi, cunoscut până de curând publicului lisabonez drept Institutul Francez, găzduieşte acum, pe trei etaje superioare, colţul de ţară românească ce poartă sigla ICRL. Alăturându-se altor 15 institute de cultură română înfiinţate de către ICR cam prin toată Europa - dar şi în Israel şi Statele Unite - ICRL, inaugurat oficial în primăvara aceasta şi condus de către inimoşii şi competenţii Virgil Mihaiu şi Anca Milu-Vaidesegan, Director şi, respectiv, Director adjunct, a început în forţă.

Pentru că nu se poate caracteriza altfel Colocviul "Mircea Eliade", desfăşurat în zilele de 14 şi 15 martie a.c., care a beneficiat de participarea a şapte distinşi cercetători şi profesori de la Universitatea din Lisabona (José Augusto Martins Ramos, Fenomenologie şi istorie: itinerarii eliadiene prin religiile preclasice; Luís Ramalhosa Guerreiro, Sacralitate şi istorie antropologică; Joao Bigotte Chorao, O imagine a lui Mircea Eliade; Paulo Borges, Dorul originii, yoga şi eliberare în opera lui Mircea Eliade; Maria Joao Coutinho şi Simion Cristea: Structuri mitologice ale fantasticului în opera lui Mircea Eliade; Daniel Perdigao, Trăiri lisaboneze la Mircea Eliade) alături de care au prezentat comunicări specialişti veniţi din România (Sorin Alexandrescu, În căutarea unei noi spi