26. Popularul Coroclinc
Ritmul meu interior fusese depasit de evenimente. Imi activasem toate pulsurile sa fac fata tsunami-ului social care ma luase pe sus - degeaba. Traiam paradoxul lui Aristotel, varianta imbunatatita, in sensul ca eu eram si roata mica si roata mare, in incercarea de a ajunge intreg, in acelasi timp, in acelasi loc.
Eram sechestrat parca, pe un vapor enorm de croaziera, ancorat de doua insule, Covaci si Nichita. In jur, nici macar apa! Intre timp veneau semnale disperate - dinspre "uscat"; scoala era definitiv compromisa, sacrificata pe altarul placerii; ai mei trecusera de faza "idei" - intrasera direct in panica. Si ca un doctor bun ce se afla, tata a hotarat sa taie raul de la radacina: accepta sa raman la coana Lidia pana dupa examenul de admitere - dar, atat.
Perspectivele se aratau sumbre. Nu intram, plecam. In disperare de cauza mi-am schimbat brusc preferintele, m-am revoltat pe arhitectura si, de buna voie si nesilit de nimeni, am inceput sa exersez ore intregi la vioara si sa tocesc teorie muzicala, anuntandu-i senin ca eu dau la Conservator! Prima care a protestat a fost Lidia, gazda, pentru faptul ca "scartaiam" pana tarziu in noapte si nu putea dormi. Putin imi pasa; eu eram multumit de vajnica mea hotarare, constiinta era hranita cel putin pentru o vreme, asa ca profitam la maximum de boema care crestea sub ochii mei. Multi dintre cei intalniti la Aurel sau la Nichita imi erau de-acum cunostinte bune, ca sa nu fiu obraznic, si prin ei cunosteam altii si altii, ma afundam ca-ntr-o jungla umana, fara sa privesc inapoi. Evident ca aveam preferinte, evident ca erau compatibilitati si incompatibilitati; Constantin Crisan, Nicolae Breban, Adi Cusin, Traian T. Cosovei au fost dintre cei pe care i-am simtit mai aproape de mine atunci, lucru dovedit, de altfel, in timp, dar si de bietul Draganoiu (bietul pentr
