Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal cu terenuri la Cristian

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 13 aprilie 2007 ·

În comuna Cristian de curând a apărut o problemă legată de terenurile solicitate pe Legea 247/2005, consilierul judeţean PNL Adrian Maxim susţinând ieri că nu există suprafaţă îndeajuns pentru retrocedări. „Nu există teren suficient pentru rezolvarea cererilor de retrocedare din cauză că în anii 2003 – 2005 s-au făcut câteva concesiuni, este adevărat, cu licitaţie, dar acum nu mai este destulă suprafaţă. La acest moment există 247 de proprietari care s-au constituit într-o asociaţie care solicită 85 de hectare de teren. Până acum lumea a primit doar 77% din terenul revendicat pe motiv că nu mai este altul disponibil”, spune Adrian Maxim. Primul exemplu de concesiune pe care l-a dat consilierul judeţean liberal datează din anul 2003. Adrian Maxim spune că s-a făcut licitaţie pentru o suprafaţă de 10 hectare, care a fost atribuită pe o perioadă de 10 ani unei firme din Zărneşti, administrată de Gheorghe Puchianu, care din informaţiile sale este fratele deputatului PD, Dumitru Puchianu. „Concesiunea s-a făcut la preţul de 2,86 USD/mp, dar durata de plată este de doar 25 de ani, iar cea de folosinţă de 49 de ani. Acolo ar fi trebuit să se facă un complex de vile, case şi zone de recreere, dar până acum nu se vede nimic. Ba mai mult, Planul urbanistic Zonal este plătit tot de Primăria Cristian”, a mai spus Adrian Maxim. În total, după spusele consilierului judeţean, au fost concesionate în ultimii ani 49 de hectare, în anul 2005, de exemplul, preţul concesiunii fiind de 71,3 euro/mp. Contactat telefonic, primarul comunei Cristian, Dragoş Serafim, spune că toate concesiunile s-au făcut prin licitaţie, iar teren există. „Terenuri suficiente pentru a acoperi cererea pe Legea 247/2005 vom avea după ce va fi diminuată suprafaţa Institutului de la Măgurele. Comuna Cristian trebuie să primească de acolo 344 de hectare. La acestea se adaugă 144 de hectare pe care le avem deja. În

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 24 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 41 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 51 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 37 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

BCE se pregăteşte să taie pentru a patra oară consecutiv dobânda la euro

Mediafax acum 29 minute
Toţi analiştii intervievaţi de Bloomberg, cu excepţia unuia singur, preconizează o nouă reducere cu un sfert de punct a ratei depozitelor joi, până la 3%. Doar JPMorgan Chase vede o mişcare mai mare, de jumătate de punct, argumentând că datele recen

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate DSP Bucureşti a emis autorizaţia de funcţionare, document care obligă spitalul „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”

News.ro acum 4 ore
Spitalul Colentina din Bucureşti, unitate la care internările au fost suspendate săptămâna aceasta, marţi, din cauza „mai multor neconformităţi care puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, poate relua internările. Direcţi

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°