În 1925, la Editura Renaşterea din Bucureşti apărea cea dintâi carte a lui Panait Istrati scrisă direct în limba română, intitulată Trecut şi viitor. Cartea se deschidea cu o scrisoare adresată lui Iacob Rosenthal, directorul editurii, datată "Nisa, 15 aprilie 1925", în care declara: "Eu sunt şi ţin să fiu autor român. Ţin la aceasta, nu din cauză că mi s-a contestat acest drept, - (el mi s-a contestat de oameni cari n-au nici o cădere!) - ci fiindcă simţirea mea, realizată azi în franţuzeşte printr-un extraordinar hazard, izvorăşte din origine românească. înainte de-a fi Ťprozator francez contemporanť, aşa cum se spune pe coperta colecţiei lui Rieder, eu am fost "prozator român înnăscut". Idealul lui Panait Istrati s-a împlinit, în zilele noastre. Opera sa, rescrisă sau scrisă de el însuşi în limba maternă, începând cu Chira Chiralina, sau tradusă în primul rând de prietenul său mai tânăr Alexandru Talex, a reintrat pe locul de cinste pe care-l merită în patrimoniul literaturii române. însă, până nu de mult, publicistica lui Panait Istrati, în integralitatea ei, a rămas mai puţin cunoscută. Desigur, şi în această direcţie s-au înregistrat contribuţii demne de apreciat. Cea dintâi s-a datorat lui Alexandru Talex, care a reunit, în 1936, în volumul Cruciada mea sau a noastră, articolele lui Panait Istrati publicate în gazeta Cruciada românismului la sfârşitul vieţii sale, în 1934-1935. A trecut apoi mult timp până când o parte din publicistica lui Panait Istrati a fost scoasă la lumină. O primă selecţie a făcut Al. Oprea în volumul Pentru a fi iubit pământul, în 1969, şi apoi Alexandru Talex în culegerea de Amintiri. Evocări. Confesiuni, din 1985. După ce Ciprian Moga a realizat o nouă ediţie din Cruciada mea sau a noastră, în 1992, un alt pasionat istratian, originar din locul natal al marelui scriitor brăilean, Ion Ursulescu, i-a alcătuit, în 1993, o ediţie completă