Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Melescanu suna retragerea din Irak

Publicat in Curierul, vineri 13 aprilie 2007 ·

Ministrul discuta astazi cu ambasadorii Marii Britanii si SUA

Basescu nu a fost consultat

Noul ministru al Apararii Nationale, Teodor Melescanu, a anuntat ieri ca va discuta cu ambasadorii american, Nicholas Taubman, si britanic, Robin Barnett, despre retragerea contingentului militar romanesc din Irak. La Universitatea Nationala de Aparare, Melescanu a afirmat ca, in cursul convorbirilor, s-ar putea contura si un posibil calendar al retragerii.

Propunerea trebuie validata in CSAT

Seful MApN considera ca exista doua stadii premergatoare retragerii propriu-zise. Primul este adoptarea unei decizii politice in cadrul Consiliului Suprem de Aparare a Tarii, iar al doilea consta in negocierea calendarului dupa care militarii romani vor fi repatriati. "Dupa parerea mea, termenul de sfarsitul anului este un termen realist", a apreciat Melescanu. Acesta a cerut ca subiectul sa fie scos din zona confruntarii politice, iar discutia dintre responsabilii in acest domeniu sa se bazeze pe analize obiective. Oricat de bine intentionat ar fi liberalul, primul pas concret pe care il face in aceasta directie poate starni controverse. Chiar ministrul a recunoscut ca nu l-a consultat pe Traian Basescu in ceea ce priveste oportunitatea demersului sau de initiere a discutiilor cu diplomatii tarilor aliate acreditati la Bucuresti.

De altfel, informarea acestora privind intentiile Guvernului fata de prezenta militara pe teatrul de operatiuni irakian are loc inaintea adoptarii unei decizii politice in cadrul CSAT. Cum subiectul a mai produs discutii aprinse in cadrul acestei institutii, este de asteptat ca urmatoarea intalnire sa fie cu scantei, mai ales ca, in conformitate cu legea, deciziile in Consiliu se iau prin consens. Insa, numarul partizanilor lui Basescu in CSAT a scazut considerabil odata cu scoaterea PD din Guvern.

Pe de alt

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări meteo: Cod galben de viscol la munte şi vânt puternic în sud-estul ţării

Mediafax acum 41 minute
Meteorologii au emis mai multe avertizări de vreme rea valabile de duminică până marţi. Vremea se strică în mai multe zone ale ţării, cu fenomene specifice sezonului rece.

Video Aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone

Adevarul acum 43 minute
În dimineața zilei de duminică, 10 noiembrie, în Rusia, aeroporturile din Moscova au fost închise din cauza unui atac cu drone, a anunțat primarul orașului, Serghei Sobianin. Cel puțin 25 de drone au fost doborâte în apropiere.

Vremea se răceşte brusc în Bucureşti. Ploi şi maxime de doar 7 grade în următoarele două zile

Mediafax acum 41 minute
Bucureştenii trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu vreme rece şi ploioasă. Meteorologii anunţă că temperatura va scădea simţitor în Capitală, cu maxime care nu vor depăşi 7 grade Celsius în următoarele 48 de ore.

Director ANPC, recomandări la cumpărarea produselor alimentare ”de post”: Achiziţionaţi aceste produse numai din locuri amenajate şi autorizate. Citiţi cu atenţie eticheta şi lista de ingrediente, care trebuie să fie doar de origine vegetală

G4Media acum 43 minute
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, face o serie de recomandări persoanelor care vor să cumpere produse alimentare de post, în condiţiile în care vineri începe Postul Crăciunului. A

Șapte din șapte state-cheie pentru Trump. A fost declarat învingător și în Arizona, câștigat de Biden în 2020

Ziare.com acum 59 minute
Amploarea victoriei lui Donald Trump a fost confirmată sâmbătă prin câştigarea statului Arizona, oferindu-i miliardarului republican o victorie clară în state-cheie, în timp ce se pregăteşte pentru tranziţie. După patru zile de numărare a voturilor,

Canada: Virusul gripei aviare a fost depistat la un adolescent pentru prima oară

News.ro acum 2 ore
Un adolescent din Canada a fost testat pozitiv pentru gripa aviară. El este în prezent internat într-un spital pentru copii cu gripă aviară cauzată de tulpina H5 a virusului, potrivit Ministerului Sănătăţii din provincia British Columbia, situată în

Ceaţă densă şi ninsori: Cum se circulă duminică dimineaţă pe drumurile din România

Mediafax acum 4 ore
Duminică dimineaţă, şoferii din vestul şi centrul ţării se confruntă cu condiţii dificile de trafic din cauza ceţii dense. În judeţele Arad, Argeş şi Bihor vizibilitatea este redusă sub 200 de metri.

O maşină s-a răsturnat şi a rupt două racorduri de gaze naturale pe DN 24A. Şoferul şi pasagerii, de negăsit / 13 persoane, evacuate din locuinţe

HotNews acum 3 ore
Un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane s-a răsturnat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 24A, în satul Simila din judeţul Vaslui, avariind două racorduri de gaze naturale, potrivit ISU Vaslui, transmite News.ro. Şoferul şi pasager

Prima infectare cu gripă aviară la om din Canada, confirmată la un adolescent

HotNews acum o ora
Un adolescent din Canada a fost testat pozitiv pentru gripa aviară și este, în prezent, internat într-un spital pentru copii cu gripă aviară cauzată de tulpina H5 a virusului, a anunțat Ministerul Sănătăţii din provincia British Columbia, potrivit N

Mare dezamăgire pentru Messi. A marcat, dar Inter Miami a fost eliminată de Atlanta United în play-off-ul MLS - VIDEO

News.ro acum o ora
Învinsă sâmbătă seara pe teren propriu de Atlanta United cu 3-2, în ciuda unui gol marcat de Lionel Messi, echipa Inter Miami a fost eliminată în primul tur al play-off-ului MLS (liga profesionistă nord-americană de fotbal). Echipa argentinianului î

Vremea

București
acum

dum.

4°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/8°
mie.

6°/10°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

5°/6°
Constanta
acum

dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/12°
mie.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/7°
lun.

2°/9°
mar.

3°/9°
mie.

2°/8°
Timisoara
acum

dum.

1°/10°
lun.

2°/10°
mar.

4°/9°
mie.

2°/11°