Carol Kovacs a primit propuneri pentru Bucureşti
OLT. Inspectorul şcolar general Carol Kovacs a primit propunerea de a pleca la Bucureşti pe o funcţie în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului sau în Ministerul Apărării. Solicitat să comenteze acest subiect, „generalul“ Kovacs a declarat: „A fost o discuţie, dar nu mă interesează. Era o propunere de a pleca la Bucureşti, în zona Educaţie sau Apărare, unde sunt calificat. De fapt, trebuie să punem în discuţie subiectul, să văd ce mi-ar aduce această plecare, şi mie, şi partidului, dincolo de faptul că şi eu militez pentru promovarea tinerilor…“. (A.M.)
Braconier surprins de jandarmi
OLT. Patrula auto de jandarmi din zona municipiului Drăgăşani l-a depistat miercuri pe Marian Dragoş D., 20 de ani, din comuna Vultureşti, judeţul Olt, având asupra sa o setcă monofilament de aproximativ 50 de metri, cu care intenţiona să pescuiască pe râul Olt, la barajul CHE Drăgăşani. Acesta a declarat jandarmilor că pescuia pentru consum propriu. Jandarmii au confiscat setca, iar dosarul cu actele premergătoare urmăririi penale a fost înaintat ieri Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea. (I.R.)
Loctrans montează GPS pe autobuze
OLT. Societatea Loctrans din Slatina a achiziţionat zece minibuze, patru autobuze şi un autocar de la firma BMC Truck&Bus. Minibuzele vor fi dotate cu GPS, care vor afişa ruta, locaţia şi în cât timp ajung în staţii.
De luni, a anunţat Liviu Mircea Dan, directorul Loctrans, BMC Truck&Bus va începe instalarea şi dotarea staţiilor de autobuz. Cele 40 de staţii vor avea adăpost, bancă, afişaj şi aparate automate de vânzare a biletelor de călătorie. „Până la sfârşitul lunii, BMC va instala şi dota şi staţiile de autobuz din oraş, în refugiile deja existente pe străzile şi bulevardele amenajate, dar şi pe alte străzi din oraş“, a declarat directorul societăţii de