Parisul este visul secret al fiecărui artist. Orice creator, din aproape orice colţ al lumii, indiferent de domeniul artistic în care activează, are în minte, când vine vorba despre capitala Franţei, câteva clişee bovarice care îi produc frisoane şi dorinţa irepresibilă de a o (re)vizita: viaţa boemă a pictorilor din Montmartre, buchiniştii înşiraţi pe malul Senei, florăresele, cafenelele de pe bulevardul Saint-Germain, şansonetele cântate de Edith Piaf, Charles Trenet, Aznavour, Yves Montand sau Juliette Greco, trompeta lui Boris Vian, Jean-Paul Sartre şi mişcările studenţeşti din mai 1968, existenţialiştii şi noua filosofie, noul roman şi noul cinematograf. Pentru cei mai mulţi oameni de pe pământ Paris este oraşul iubirilor romantice, al curtoaziei şi al bunelor maniere, al vinurilor pour les connaisseurs şi al mâncărurilor sofisticate, al fetelor vesele din Pigalle şi al cabaretului Moulin Rouge. Parisul este un mit îmbibat de cultură, un Olimp al spiritului în care istoria literaturii se întâlneşte cu cea a artelor plastice sau cu cea a muzicii. În ultimele secole aproape că nu a existat vreun mare artist de numele căruia să nu fie legată şi o mică poveste pariziană.

Gheorghe Mocuţa este un talentat poet optzecist din Arad, pe care am avut privilegiul să îl cunosc la ediţia din anul 2006 a celebrului Salon du Livre de la Paris. Mai degrabă timid, avea întipărită pe faţă o tristeţe resemnată. Oarecum aerian, era şi nu era cu noi acolo, ne vorbea dar în permanenţă părea preocupat de altceva, aveai uneori sentimentul că în mijlocul conversaţiei gândul îi zbura în altă parte. Ulterior, i-am aflat drama. Gheorghe Mocuţa nu venise la Paris atras, ca atâţia alţii de mirajul cultural al locului, ci în încercarea disperată de a-şi salva fiul - el însuşi scriitor de mare talent, nominalizat în acest an la premiile Uniunii Scriitorilor - bolnav de cancer. Parisul dev