Succesiunea de crize constitutionale care a marcat ultimii doi ani de guvernare a avut drept efect secundar proiectarea Curtii Constitutionale intr-o pozitie privilegiata, la nivel mediatic si politic. Odata cu implicarea institutiei in solutionarea unor conflicte de natura institutionala au aparut si interogatiile publice: in numele caror valori si in baza carei legitimitati putem accepta, constitutional si politic, sa delegam unui asemenea organism misiunea delicata de a interpreta legea fundamentala si de a arbitra in disputele avandu-si originea in deciziile alesilor natiunii? Pana la un punct, cu un decalaj de aproape un deceniu si jumatate, jurnalistii si comentatorii cercetau ratiunile de a fi ale unui organism impus in 1991, fara ca la acel moment inovatia in cauza sa fi avut un ecou notabil in spatiul dezbaterii nationale. Dincolo de notele false si de stridentele identificabile in acest dialog pe teme constitutionale, marele sau merit este acela de a fi avut loc, in cele din urma. Defazajul cronologic evocat reflecta si incapacitatea Curtii Constitutionale insesi de a se fi impus, simbolic, prin calitatea deciziilor pronuntate de ea. Marginalitatea acestui tribunal cu vocatie politica oglindea, dramatic, calitatea precara a propriei noastre democratii constitutionale. Democratie constitutionala si control constitutional Dosarul dezbaterii publice dezvoltate in marginea pozitiei detinute de Curtea Constitutionala readuce in actualitate marile teme de interogatie identificabile in spatiul occidental: punerea sub semnul intrebarii a utilitatii unei asemenea institutii a fost dublata de punerea in cauza a modului in care insisi membrii Curtii erau selectati. Complicitatile politice dintre membrii Curtii si partidele politice aflate la guvernare au fost expuse, dupa cum au fost analizate critic conflictele de interes nascute in acest context. Beneficiul acestui