Şereş, acuzat că i-a favorizat pe băieţii deştepţi
Procurorii i-au prezentat ieri fostului ministru al economiei, Codruţ Şereş, învinuirile care i se aduc în dosarul energiei, în care sunt urmărite penal nouă persoane, pentru acuzaţii de complot şi subminare a economiei naţionale în legătură cu unele contracte încheiate de Hidroelectrica. La ieşirea de la audierile cu procurorii, avocatul lui Şereş, Gheorghe Mateuţ, a declarat că fostul ministru este acuzat de favorizarea infractorului şi de susţinerea unei asociaţii infracţionale. Potrivit avocatului, acestea ar fi nişte infracţiuni subsecvente, care presupun favorizarea unor infractori şi susţinerea unei asociaţii infracţionale care ar fi comis faptele de complot şi subminare a economiei naţionale. NewsIn
Pediştii guvernează din umbră
PD a anunţat ieri constituirea unui guvern din umbră, compus din miniştri, plus eşaloanele doi şi trei, care vor avea drept sarcină o monitorizare dură a noului executiv sprijinit de PSD. Liderii partidului au declarat că guvernul va monitoriza „la sânge“, „va cenzura“, „critica“ şi prezenta alternative la actualul executiv, după cum s-a exprimat preşedintele PD, Emil Boc, după şedinţa Colegiului Director. Acesta a precizat însă că PD nu se va dezice de ideile şi principiile din programul de guvernare, dar va vâna compromisurile pe care liberalii vor fi forţaţi să le facă pentru a nu pierde susţinerea social-democraţilor. Întrebat despre o posibilă alianţă cu PLD-ul condus de Theodor Stolojan, liderul PD a precizat că nu are în vedere alte alianţe. NewsIn
20% din români trăiesc sub pragul sărăciei
Noul ministru al muncii, Paul Păcuraru, a declarat ieri că o cincime din populaţia României trăieşte sub pragul sărăciei, motiv pentru care va cere periodic, de la Institutul Naţional de Statistică (INS), date care să indice nivelul de trai al româ