Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Durerile de spate afectează opt persoane din zece

Publicat in Adevarul, sâmbătă 14 aprilie 2007 ·

Cu toţii am avut, măcar o dată în viaţă, dureri de spate. Medicii spun că acestea reprezintă cea mai comună problemă medicală, ce afectează opt persoane din zece. Riscul apariţiei Cu toţii am avut, măcar o dată în viaţă, dureri de spate. Medicii spun că acestea reprezintă cea mai comună problemă medicală, ce afectează opt persoane din zece. Riscul apariţiei durerilor de spate este mai crescut în cazul persoanelor trecute de 40 de ani, la cele care nu obişnuiesc să facă mişcare, la persoanele obeze sau la cele care suferă de artrită, scolioză, stenoză spinală, calculi renali, endometrioză, fibromialgie. Locul de muncă poate fi, de asemenea, un factor de risc. Durerea de spate se poate manifesta constant, chinuindu-ne câteva zile sau chiar săptămâni. Ea poate fi acută, însă fără a depăşi şase săptămâni. Poate fi declarată cronică dacă ne deranjează mai mult de trei luni. În mod normal, o durere de spate ar trebui să dispară în trei zile, ne explică dr. Gheorghe Burnei, ortoped la Spitalul "Marie Curie" din Capitală. Potrivit acestuia, tratamentul medicamentos (de genul aspirinei sau ibuprofenului) şi repausul la pat sunt de mare ajutor. Atenţie! Durerile de spate se acutizează dacă stăm înţepeniţi în pat chiar şi o zi. Pentru alinarea durerilor se mai recomandă aplicarea pe locul dureros de cataplasme reci sau fierbinţi, deoarece acestea au rolul de a diminua spasmele musculare. Totodată, utile sunt şi masajul, acupunctura şi presopunctura. Dacă durerile nu dispar în scurt timp sau dacă sunt însoţite de tensiuni la nivelul picioarelor, febră, scădere bruscă în greutate sau de stare generală de slăbiciune, atunci se impune un control de specialitate. Cauza durerilor poate fi identificată în urma unor analize precum rezonanţa magnetică, tomografia computerizată sau analize de laborator.

Există însă şi situaţii în care nu poate fi pus un diagnostic. Pentru a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 8 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia

Mediafax acum 13 ore
Bulgaria şi România urmează să intre în Spaţiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare, notează presa bulgară. Acest acord a fost finalizat la Budapesta. În timp ce contr

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 3 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Vremea

București
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°