Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soldurile au umplut buzunarele comercianţilor

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 14 aprilie 2007 ·

Pe 15 aprilie expiră perioada legală de soldare. Cu toate acestea, articolele de toamnă-iarnă nu se mai găsesc de mult în magazine nici la preţ întreg şi cu atât mai puţin la preţ redus.

Pantaloni, cămăşuţe, paltonaşe şi câte şi mai câte articole de îmbrăcăminte la preţuri de două sau trei ori mai mici decât toamna şi iarna trecută zăceau la începutul anului pe rafturile magazinelor, spre încântarea cumpărătorilor.

Perioada soldărilor a durat însă numai între 15 ianuarie - 15 aprilie. În acest interval, magazinele au putut vinde, potrivit legii, anumite produse la un preţ egal sau inferior costului de achiziţie (legea interzice vânzarea în pierdere în timpul vânzărilor promoţionale). Comercianţii care au dorit să-şi îmbie clienţii la solduri au fost obligaţi, potrivit Legii nr. 650/2002, care aproba OG nr. 99/2000, să notifice mai întâi primăria (cu cel puţin 15 zile înainte de a începe soldarea). „Agenţii economici care nu respectă legislaţia în vigoare riscă amenzi cuprinse între 2.000 şi 10.000 de lei“, a declarat Carmen Licu, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Craiova.

„Cel mai mult am vândut în prima perioadă a reducerilor“

Cu toate că perioada de solduri se încheie abia pe 15 aprilie, magazinele craiovene nu mai au de mult afişele care anunţă „soldare/soldări/solduri“ în vitrine. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea produselor au fost vândute încă din prima lună de reduceri. Astfel, întrebaţi fiind de soldări, majoritatea lucrătorilor din magazinele ce comercializează articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte dădeau ieri din umeri. „Nu mai avem reduceri de mult. Am epuizat stocul de la sfârşitul lui februarie. Tot timpul sunt vânzări mari în perioada reducerilor“, a spus Ana, una dintre vânzătoare. De fapt, subiectul soldări a stârnit zâmbete ironice în cazul multor persoane. „Nu mai sunt reduse demult. Nici

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 12 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 33 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 34 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°