Recenta decizie de fuzionare, adoptata concomitent atat de congresul Partidului zis al Socialismului Democratic (PDS), cat si de congresul unei grupari politice cu nume straniu – Dreptate a Muncii si Sociala: Alternativa in Alegeri (WASG) – desprinse in urma cu trei ani din Partidul Social-Democrat, confera noi sanse evolutiei pe scena parlamentara germana a unui actor care, inca de la alegerile din septembrie 2005, a incurcat itele guvernarii, obligand cele doua mari partide concurente – crestin-democratii (CDU/CSU) si social-democratii (SPD) – sa incheie, fara pic de entuziasm, actuala mare coalitie. Daca pana atunci aritmetica aliantelor electorale garanta formarea de majoritati stabile fie "de dreapta" (CDU/CSU plus liberalii), fie "de stanga" (SPD plus verzii), ivirea acestui nou partid, cu care nimeni nu-i dispus sa intre in coalitie – veritabila a cincea roata la caruta –, promite repetarea unor situatii critice, de pat.

Noul partid, numit pur si simplu "Stanga" (Die Linke), reuneste doua formatiuni politice situate la limita extrema a unei legitimari democratice. PDS nu este altceva decat fostul partid comunist (SED), de guvernamant, din RDG, rebotezat ad-hoc dupa reunificarea tarii. Desi peste 95% dintre cei 2,3 milioane de membri s-au retras din partid dupa caderea Zidului Berlinului (in 1990 mai ramasesera 285.000, in prezent doar vreo 62.000), structura organizatorica a ramas practic neatinsa, iar multi dintre fruntasii de astazi sunt recrutati dintre vechii activisti (unii chiar fosti colaboratori ai faimoasei Stasi, securitatea est-germana). Anumite grupari din cadrul PDS ("Platforma Comunista", de pilda) continua sa pretinda ca Zidul a fost necesar si ca RDG a fost un stat mai bun decat RFG, refuzand sa renunte la ideea de a schimba prin revolutie oranduirea actuala – motiv pentru care partidul se afla si acum sub observatia Oficiului Federal pent