Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nemulţumiţilor, cu drag

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 15 aprilie 2007 ·

Celor care în aceste zile premergătoare marelui eveniment baschetbalist All Star Game au găsit de cuviinţă să-şi exprime nemulţumirile vizavi de mai multe lucrurie privitoare la organizarea ASG, am să le spun, din postura unuia care s-a ocupat în parte de acest eveniment, câteva cuvinte.

Am fi putut organiza mai bine totul, dacă nu am fi avut la dispoziţie atât de puţin timp, cam o treime din ceea ce era nevoie, dacă unii dintre cei care au venit să ceară invitaţii la meci ar fi întins o mână de ajutor la momentul potrivit, dacă unii dintre cei ce vor încerca să culeagă laurii popularităţii la acest meci cu public numeros ar fi fost atât de amabili şi zâmbitori şi atunci când le-a fost cerut sprijinul.

Cum cuvântul "dacă" nu îi consolează decât pe cei ce preferă să-şi plângă de milă şi se mulţumesc cu veşnice lamentări, considerăm că am făcut tot ce se putea face mai bine în tipul avut la dispoziţie şi cu sprijinul de care am avut parte.

{i nu aş vrea să închei fară să le explic mureşenilor de ce biletul la All Star Game costa 30 de lei. Deoarece costurile necesare organizării ASG au fost foarte mari, pentru că e vorba despre un spectacol care se petrece o dată pe an şi poate o dată la 50 de ani în Târgu Mureş. Pentru că trebuie să învăţătm să avem respect pentru valoare. Succes All Star Game!

Florin MARCEL

Celor care în aceste zile premergătoare marelui eveniment baschetbalist All Star Game au găsit de cuviinţă să-şi exprime nemulţumirile vizavi de mai multe lucrurie privitoare la organizarea ASG, am să le spun, din postura unuia care s-a ocupat în parte de acest eveniment, câteva cuvinte.

Am fi putut organiza mai bine totul, dacă nu am fi avut la dispoziţie atât de puţin timp, cam o treime din ceea ce era nevoie, dacă unii dintre cei care au venit să ceară invitaţii la meci ar fi întins o mână de ajutor la momentul potrivit, d

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Nicolae Ciucă, întrebat când va lua şi va anunţa decizia cu privire la o eventuală candidatură la alegerile prezidenţiale: Săptămâna viitoare

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că în săptămâna de după alegerile locale şi europarlamentare va lua decizia cu privire la o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidenţiale din acest an şi va anunţa dacă va candida. Liderul PNL dă expli

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum 51 minute
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 4 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 6 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 2 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 7 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Vlad Pascu minte. Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, susține un oficial

Ziare.com acum o ora
Spitalul de Urgenţă Floreasca nu a utilizat niciodată oxycodonă, a declarat, joi, 6 iunie, Radu Ţincu, șeful Secţiei Clinice ATI2- Toxicologie, de la unitatea medicală bucureșteană. Afirmaţia vine după ce Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub infl

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 7 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Stoltenberg promite Ucrainei sprijin pe termen lung din partea NATO, dar fără trimiterea de trupe

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat joi Kievul că va beneficia pe termen lung de ajutor militar şi financiar din partea Alianţei Nord-Atlantice în războiul cu Rusia, ajutor ce va fi concretizat la summitul NATO din iulie, dar nu

Vremea

București
acum

24°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

22°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

19°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/28°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°