Ţintele lor de toată ziua sunt clădirile dintr-o intersecţie supercirculată, vreun magazin de la parterul unui bloc din Craiova, nişte trenuri personale şi, la plictiseală, câteva tramvaie bune de semnat („tag-at“) cu markerul.

StreetArt, ar spune unii, expresivitatea maximă cu mijloace minime, inventivitate, originalitate şi curaj, ar comenta alţii. Cu alte cuvinte, artiştii urbani care îşi expun lucrările în vederea liberei critici a majorităţii. Sau artiştii nopţii, cum i-au denumit alţii, căci numai atunci când felinarele se sting, feriţi de ochii indiscreţi ai trecătorilor, purced la drum. Sunt înarmaţi cu spray-uri şi cu multă imaginaţie. Îşi expun creaţiile aparent fără limitări de ordin legal sau tehnic, căci graffiti nu este privit ca un act legal. Nimeni nu şi-ar dori acest lucru, căci unde ar mai fi libertatea grafferilor. Şi atunci lucrurile sunt lăsate să curgă lin, căci nimeni nu ar înlocui cu nici un preţ sentimentele intense trăite la metrou, pe stradă sau între blocuri. Şi arta prinde viaţă, de la simplificări extreme ale formei până la complexitate năucitoare. Noaptea, altă operă se naşte, un alt perete, care până mai ieri păstra urma vizibilă a trecerii anilor şi a vremii, astăzi capătă o nouă imagine, căci el a trecut pe acolo. Aseară, sub masca nopţii. A lăsat urme vizibile, plăcute, menite să încânte ochiul trecătorului care preferă drumul scurt dintre blocuri, în încercarea de a evita aglomeraţia urbană. Un mesaj mai vechi, „Gangster paradise“, ce te duce cu gândul la altmosfera din liceul american din pelicula „Dangerous minds“. Ceva mai departe , pe altă alee dintre blocuri alt mesaj. De data aceasta, mai greu de descifrat. De fapt, un limbaj specific grafferilor, cei care îşi trăiesc viaţa după anumite reguli nescrise „Nu dăm pe biserici şi pe monumente, nu dăm peste un graf al unuia mai bun. Peste unul mai prost poţi să dai. Mie