Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au furat telefoane mobile

Publicat in GAZETA de SUD, luni 16 aprilie 2007 ·

MEHEDINŢI. Poliţiştii din municipiul Orşova şi cei din Godeanu au fost sesizaţi despre producerea a două furturi din magazine. Doi vânzători au rămas fără telefoanele mobile.

„Lucrătorii Biroului Poliţiei de Ordine Publică de la Poliţia Orşova au identificat-o pe Georgeta P., de 40 de ani, din Orşova, ca fiind autoarea furtului comis în aceeaşi zi în incinta unei societăţi comerciale din municipiu. Poliţiştii au stabilit că aceasta, în timp ce se afla la cumpărături într-un magazin din Orşova, a sustras de pe un raft, profitând de neatenţia vânzătoarei, un telefon mobil care aparţinea Lilianei P.“, a declarat ofiţerul de serviciu al IPJ Mehedinţi.

Bunul sustras a fost recuperat şi restituit părţii vătămate, iar celei în cauză i s-au întocmit acte premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Şi poliţiştii Postului de Poliţie Godeanu, în timp ce executau serviciul de patrulare în localitate, l-au depistat pe Marian C., de 30 de ani, din Drobeta Turnu Severin. Cu ocazia percheziţiei corporale s-a găsit asupra sa ascuns un telefon mobil, a cărei provenienţă nu a putut-o justifica. Poliţiştii au stabilit că Marian C. a sustras telefonul mobil de la magazinul din comună, telefonul aparţinând vânzătorului Stelică P. Bunul sustras a fost recuperat, iar în cauză s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 208-209 C.P. MEHEDINŢI. Poliţiştii din municipiul Orşova şi cei din Godeanu au fost sesizaţi despre producerea a două furturi din magazine. Doi vânzători au rămas fără telefoanele mobile.

„Lucrătorii Biroului Poliţiei de Ordine Publică de la Poliţia Orşova au identificat-o pe Georgeta P., de 40 de ani, din Orşova, ca fiind autoarea furtului comis în aceeaşi zi în incinta unei societăţi comerciale din municipiu. Poliţiştii au stabilit că aceasta, în timp ce

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 9 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 11 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 9 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 7 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

FOTO Incendiu în Adamclisi, județul Constanța! O victimă cu arsuri transportată la spital

Ziua Constanta acum 6 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 13 iulie 2025, în localitatea Adamclisi, județul Constanța. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost alertați prin apel la numărul 112 pentru stingerea incendiului. Potrivi

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 9 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

19°
lun.

19°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°