Proaspat numit in functia de ministru al transporturilor, Ludovic Orban a spus luni care sunt prioritatile instutiei pe care o conduce si a prezentat doi directori din noua sa echipa. Astfel, a fost prezentat Mihai Grecu, cel care va manageria Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), si Sorin Supuran, care va conduce Autoritatea Rutiera Romana.
"Pentru inceput ne-am gandit la patru axe, in total de 380 de kilometri, proiectul urmand sa fie finalizat intr-un an si trei luni, iar executia propriu-zisa va incepe in termen de doi ani", a declarat directorul general al Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, Mihai Grecu, in conferinta de presa de luni.
Conform noului director al CNADNR, in maximul doua saptamani, pe site-ul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania vor fi afisate atat documentele de licitatie pentru achizitii publice, precum si dosarul propriu-zis de licitatie. El a mai spus ca pe site-ul companiei vor fi afisate si datele privind alte proiectele aflate in pregatire sau in derulare.
Grecu a spus ca foarte multe lucrari sunt in intarziere si ca va incerca sa demareze lucrarile sau sa le grabeasca in functie de importanta lor pentru traficul rutier.
"Zona Deva-Orastie este foarte aglomerata si va fi realizata cu fonduri ISPA. Licitatia are, din pacate, termen de executie de 36 de luni. La Nadlac-Sibiu vor fi folosite fonduri de coeziune, iar pe tronsonul Ploiesti-Focsani va fi un proiect-pilot de concesiune in 2008-2011", a spus managerul CNADNR.
Proaspat numit in functia de ministru al transporturilor, Ludovic Orban a spus luni care sunt prioritatile instutiei pe care o conduce si a prezentat doi directori din noua sa echipa. Astfel, a fost prezentat Mihai Grecu, cel care va manageria Compania Nationala de Autostrazi