Ora Romaniei normale despre care va scriu s-a petrecut in Statele Unite, in Bloomington, la Universitatea Indiana, la sfarsitul acestui martie. Aceasta poveste ma face sa ma simt jenata mai ales fata de cititorii varstnici, de cei care nu au apucat sa vada lumea decat la televizor. Sper sa nu ii fac sa isi simta sufletul incarcat de mahnire pentru alternative la care nici nu au apucat sa viseze. Ei au incasat tristetile tuturor vremurilor, fara sa mai spere in normalitate si in viata buna.
Ne-am adunat acolo, la universitatea americana, cercetatori romani maturi, istoviti de tranzitie, romani proaspeti, cu tinerete asigurata in UE, romani americani, mandri ca tara lor de nastere este si politic in Europa. Au venit si americani interesati de Romania. Ei ne respecta mai mult decat suntem noi in stare sa ne respectam acasa. Ne simpatizeaza si ne inteleg mai mult decat suntem noi capabili sa o facem.
Ne-am simtit bine noi, romanii maturi si tineri. Iata, apa istoriei a venit si la moara noastra, meritam sa participam la o sarbatoare stiintifica a linistii ca am scapat de "imperii rele" externe, dar si de sansa ca ne putem descotorosi de imperiile rele interne. Pur si simplu am sarbatorit speranta unei lumi predictibile, in care oamenii isi pot face planuri de viata si de cariera, sunt destul de siguri pe institutii, pot sa isi vada viata dincolo de saptamana in curs. Am sarbatorit speranta ca tinerii cercetatori din Romania nu vor fi candidati la cersit de la parinti sau de la straini ca sa poata trai. Am sarbatorit bucuria ca cei veniti din Romania nu erau cu nimic mai prejos in plan stiintific fata de omologii lor din America. Pe scurt, am sarbatorit faptul ca traim in anul 2007 ca in anul 2007, ca nu mai venim dintr-un "trib" de retardati. Putem sa fim linistiti cetateni ai lumii cu domiciliul in Romania, prin libera alegere. Am fost pur si simplu colegi, e