Romani uitati. Monahul de la Agapia. Marele bizantinolog I.D. Stefanescu, evocat de prof. Costan Mandrila.
Carturar vestit, bizantinolog de talie europeana si profesor la celebra universitate Sorbona, I.D. Stefanescu se va stinge din viata nestiut de nimeni, retras in modestia unei camarute oferite de obstea manastirii Agapia. Nu am avut si nu vom avea prea curand un mai mare specialist in arta religioasa romaneasca, in picturile exterioare de la Voronet sau Sucevita. Opera lui, publicata in Franta si Germania, i-ar fi permis sa traiasca oriunde in lume, cu cele mai inalte onoruri academice. A preferat sa ramana in Romania si sa-si petreaca ultimele clipe de viata in saracie, alaturi de icoanele si frescele moldave, atat de dragi lui. Nepot al scriitorului Barbu Stefanescu Delavrancea si ginere al lui Vlahuta, I.D. Stefanescu a lasat in urma lui nu numai studii fundamentale de arta medievala, dar si sute de manuscrise, multe dintre ele nestudiate niciodata. Arhivele Agapiei adapostesc o mare comoara. Sub indiferenta si praful uitarii, opera profesorului I.D. Stefanescu inca asteapta lumina tiparului si dreapta recunoastere pe care i-o datoram. A murit la 96 de ani, ca un monah, singur si sarac, lasand maicutelor de la Agapia intreaga lui avere: colectia sa de icoane vechi si cateva ganduri esentiale, cuprinse intre copertele unor carti.
Secretul manastirilor Bucovinei
- Domnule Costan Mandrila, ati avut privilegiul de a va intalni in mai multe randuri, la Agapia, cu profesorul I.D. Stefanescu. Cum il pastrati in memorie? Ce anume v-a impresionat la el?
- Cand l-am cunoscut, profesorul era trecut bine de 80 de ani. Era o mana de om, un batranel minuscul, imbracat tot timpul intr-un costum usor uzat, dar de calitate, cu jiletca, papion si nelipsitul sau ceas de buzunar, prins de cureaua pantalonului cu un stralucitor lant arginta
