Festivalul B’ESTIVAL 2007, care va avea loc în zilele de 29, 30 iunie şi 1 iulie, în parcarea C a complexului Romexpo, are toate datele unui moment antologic în istoria festivalurilor de la noi. Distribuţia îi include deja pe Marilyn Manson, Alice Cooper, Pink, Faithless, Reamonn, Morcheeba, Kasabian, Wu-Tang Clan şi Hooverphonic, cărora urmează să li se alăture noi nume, pentru care Emag!c Entertainment aşteaptă confirmări în cursul acestei săptămâni. Pentru a facilita şi prezenţa publicului din afara Bucureştiului, organizatorii au obţinut aprobarea R.A.P.P.S. pentru utilizarea şi amenajarea unui spaţiu destinat exclusiv campării chiar lângă zona de desfăşurare a festivalului. Este vorba despre o arie de peste 10.000 metri pătraţi, iar pentru a şti dacă această iniţiativă se justifică, echipa de producţie aşteaptă părerile publicului la adresa camping@bestival. ro. În funcţie de numărul solicitărilor pentru camping, se va putea lua o decizie privind organizarea acestui spaţiu. Biletele pentru prima zi (60 RON), pentru a doua şi cea de-a treia zi (75 RON), abonamentele pentru 30 iunie şi 1 iulie (125 RON) şi pentru toate cele trei zile ale B’ESTIVAL (180 RON) pot fi achiziţionate de pe site-ul www.myticket.ro şi din reţeaua Diverta. (D.P.)
Festivalul B’ESTIVAL 2007, care va avea loc în zilele de 29, 30 iunie şi 1 iulie, în parcarea C a complexului Romexpo, are toate datele unui moment antologic în istoria festivalurilor de la noi. Distribuţia îi include deja pe Marilyn Manson, Alice Cooper, Pink, Faithless, Reamonn, Morcheeba, Kasabian, Wu-Tang Clan şi Hooverphonic, cărora urmează să li se alăture noi nume, pentru care Emag!c Entertainment aşteaptă confirmări în cursul acestei săptămâni. Pentru a facilita şi prezenţa publicului din afara Bucureştiului, organizatorii au obţinut aprobarea R.A.P.P.S. pentru utilizarea şi amenajarea unui spaţiu destinat exclus