Inlaturati de la putere, democratii par sa mai aiba un cuvint de spus. Cel putin in administratia locala. Daca in alte judete s-au inregistrat deja dezertarile de rigoare din PD, in Sibiu, membrii fostului partid de guvernamint ramin nu numai alaturi de colegii lor, ci si in functiile de conducere a deconcentratelor. Amenintarile liberalilor inca nu dau roade.
Prefectul ramine
O posibila interventie a liberalilor asupra sefilor democrati de deconcentrate nu se arata la orizont. Prefectul Ion Ariton, sustinator al doctrinei democrate, continua colaborarea cu noul Cabinet al premierului Tariceanu.
"De mai bine de doi ani de zile, lucrurile merg bine in Sibiu. Sintem in relatii bune cu Primaria, cu Consilul Judetean, cu primariile din judet. La nivel institutional, e un climat de colaborare, pentru ca toate institutiile sint interesate sa mentina dezvoltarea economica a Sibiului. Eu imi indeplinesc sarcinile", sustine Ariton.
Popescu, nesantajabil
Potrivit directorului Grigore Popescu, presiunile liberalilor nu se fac resimtite in cadrul Directiei Generale a Finantelor Publice Sibiu. „Eu sint functionar public. Am trecut printr-un concurs pentru a ajunge pe acest post. Am numire de la ministru si nu am de gind sa plec.
Nu sint un om santajabil si nici nu am motive sa fiu santajat. Nu amestesc politica cu functia mea publica. Daca se va pune problema sa plec de la Finante, voi pleca cu capul sus", a reluat Popescu teza lansata de senatorul Nicolae Neagu, seful sau de partid.
Inca la curent
Directorul SC Electrica SA, Iacob Blagu, este de parere ca noul Guvern nu ii va crea probleme. "Nu am motive de ingrijorare. Chiar daca nu ma aflu in aceeasi situatie cu sefii institutiilor descentraliz