Etapa a 24-a a ligii a III-a, în seria a III-a bucureşteană, a fost una favorabilă echipei din Chiajna, următoarele s-au împiedicat, lăsând cale liberă Concordiei spre promovare. Marea surpriză o constituie înfrângerea lui Juventus la Clinceni, formaţie aflată la limita inferioară a retrogradării. Pe Aversa, „1 Decembrie” a obţinut o remiză şi a rămas pe podium profitând de eşecul lui Conpet la Ghimbav. Surpriză poate fi considerată şi remiza de la Predeal, unde gazdele, cu o multitudine de accidentări, nu au putut trece de ultima clasată din Mâneciu. Satelitul Rapidului, după ce a condus-o cu 2-0 pe Astra, imediat la reluare, a fost egalat. Nici satelitul Petrolului nu a avut un mai mare succes, nereuşind să treacă de Tricolorul, formaţie aflată în necaz.
Revirimentul ghimbăşan
FC Ghimbav 2000 –
Conpet Ploieşti 3-1 (0-1)
Au înscris: Gall (min 56), Strătilă (67), Roşu (85) / Bărbuceanu (min 20- pen)
FC Ghimbav: Mihok – Răduţoiu, Elca, Şerban, Gall – Ţicala (min 76 Sava), Major, Strătilă (min 85 Mită) – Roşu, Terciu (min 80 Nicodim), Marianciuc. Antrenor: Virgil Roşu.
Tânăra formaţie ghimbăşană se află într-un reviriment, concretizat prin ultimele rezultate obţinute. După remiza din etapa precedentă de la Târgovişte a reuşit ca printr-un joc superior în atac în repriza a doua să învingă una din formaţiile de top ale seriei, Conpet Ploieşti. „A fost cel mai bun joc al nostru din acest campionat. Acumulările încep să dea roade. Practic elevii mei s-au autodepăşit. Chiar dacă am fost conduşi la pauză printr-un penalty discutabil, am revenit în a doua, când am înscris de trei ori. Am avut o bară şi ni s-a refuzat un penalty clar”. Principale sunt cele trei puncte şi revenirea echipei.
În minutul 20, la o luptă a lui Marianciuc cu un atacant advers, acesta cade şi arbitrul acordă cu uşurinţă penalty, transformat de Bărbucea