Vă veţi întreba, stimaţi cititori - poate, pe bună dreptate - de ce acordăm în ziarul nostru de azi atâta spaţiu comemorării zilei Holocaustului. În fond şi la urma urmelor, este vorba Vă veţi întreba, stimaţi cititori - poate, pe bună dreptate - de ce acordăm în ziarul nostru de azi atâta spaţiu comemorării zilei Holocaustului. În fond şi la urma urmelor, este vorba despre un eveniment marcat departe de hotarele ţării. Pe de altă parte, în societatea românească, antisemitismul rămâne un fenomen marginal. Ideile antisemite sunt vânturate în cercuri restrânse şi au dea face mai mult cu extravaganţa sau cu neadaptarea socială decât cu politica şi cu ideologia. Ba, nu-i exclus ca în unele cazuri să aibă legătură, mai degrabă, cu patologia. Apoi, la nivel politic, problema a fost rezolvată. România a recurs la asumarea necesară a răspunderilor, iar de acum, studierea problemei cade în sarcina istoricilor. Şi totuşi, momentul acesta emoţionant, în care milioane de oameni se opresc pentru 60 de secunde spre a-şi aminti de strămoşii lor ucişi în masă şi fără de vreo vină, are şi pentru noi o semnificaţie peste care nu putem trece. Răul petrecut atunci şi ameninţările care planează la orizontul existenţei noastre mai mult sau mai puţin senine de astăzi au un sâmbure comun. Este vorba despre criza valorilor şi a instituţiilor democratice, care a crescut ura, segregarea, fundamentalismul. România nu mai are antisemitism. Are însă o criză a valorilor şi a instituţiilor, care o face vulnerabilă la toate "istmele" de tip nou. Acolo unde social-democraţia eşuează în a oferi speranţa şi lumina pentru cei care pleacă în viaţă doar cu propria lor putere de muncă, extremismul oferă tentaţia unei răzbunări sociale întunecoase. Unde liberalismul nu reuşeşte să promoveze poveşti de succes, pornite din propriul curaj, propria inteligenţă, din propria capacitate de asumare a riscului şi