Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Papa Benedict, la 80 de ani

Publicat in Adevarul, marți 17 aprilie 2007 ·

La cei 80 de ani pe care i-a împlinit ieri, Papa Benedict al XVI-lea este în plină formă şi totodată pe vârful unui sincer val de simpatie. După ce a fost ales Papă acum doi ani, lumea La cei 80 de ani pe care i-a împlinit ieri, Papa Benedict al XVI-lea este în plină formă şi totodată pe vârful unui sincer val de simpatie. După ce a fost ales Papă acum doi ani, lumea l-a primit cu oarecare reţinere. Oceanul de simpatie de care s-a bucurat Ioan Paul al II-lea nu lăsa deloc o moştenire uşoară pentru succesor. Vorbim, evident, din punct de vedere mediatic, căci planul sacru are numeroase alte valenţe mai puţin vizibile care ar putea susţine exact contrariul. Şi la acestea este cazul să ne racordăm, de fapt. Aşteptările cu care era întâmpinat noul Papă au fost în bună măsură false. Un pic stingher, conştient de rolul deloc uşor pe care l-a primit, Benedict al XVI-lea urma să recupereze rapid, dar pe terenul său. Lumea era obişnuită cu charisma, gesturile spectaculoase şi cu numeroasele pelerinaje ale lui Ioan Paul al II-lea. Prin natura sa, stilul lui Benedict al XVI-lea este cu totul altul. Rafinat teolog, consilierul în materie de dogmatică al predecesorului, actualul Papă are apariţii mult mai rare, dar deloc lipsite de culoare. Poate că aura predecesorului îl ajută încă. Dar el însuşi punctează cu dezinvoltură atunci când este cazul. În plus, Biserica Catolică trăieşte astăzi la o altă "temperatură": condiţiile social-politice şi noii vectori mediatici impun alte strategii. Iar cum de la Conciliul Vatican II încoace catolicismul (spre deosebire de ortodoxie) şi-a dovedit capacitatea de adaptare, lucrurile par a fi pe făgaşul cel bun. Este adevărat, urmările Conciliului sunt recalibrate astăzi. Chiar Papa Benedict a propus revenirea, acolo unde este posibil, la liturghia în limba latină - ceea ce pentru unii observatori ar fi un pas înapoi. Trebuie să se înţeleagă î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 41 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 45 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 14 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum 54 minute
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 40 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum o ora
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°