In cea mai proasta varianta pentru PSD, cea in care Basescu declanseaza anticipate pentru presedintie si le cistiga, partidul lui Geoana nu pierde pina la urma decit ceva ce oricum n-ar fi avut imediat, respectiv presedintia statului. In Parlament, in Guvern si in opinia publicului anti-Basescu partidul lui Geoana ramine vioara intii. Conteaza ca suna prost pentru atitea urechi, precum ale noastre?

„Cine se pune cu Basescu pierde“, a devenit deja o axioma. De aici si locul comun de a sustine ca e cel putin o eroare politica sa i te opui fatis, sa-l ataci direct, sa fii fara complexe de cealalta parte a baricadei. O prostie la fel de mare. Pe care o practica mare parte dintre comentatorii nostri, fie ei notorii sau doar cu nickname.

Cum s-a ajuns aici tine de o poveste deja veche. Pe vremea lui Iliescu, si-n primul si-n cel de-al doilea mandat (1992-1996), cu amendamentul ca taberele erau altele, fatalitatea functiona perfect identic. Iliescu nu putea fi batut, nu exista alternativa, a-l ataca parea o risipa de energie. Pina sa cistige Basescu la mustata impotriva lui Adrian Nastase, acelasi blocaj.

Mereu cineva era de neinvins, mereu parea ca alternativa e o utopie. De aici si tendinta de a privi orice schimbare de regim ca pe o revolutie, daca nu chiar o minune divina. Numai ca de cind democratia nu mai e un lux, iar la noi chiar e un bun de larg consum, oricarui puternic i se opune pina la urma cu succes un altul. Problema tine doar de mijloace.

Cind PSD a lansat, la inceputul acestui an, ideea suspendarii lui Basescu, chiar si cei ce nu-l iubesc pe presedinte au strimbat din nas. Ce greseala! Sa vrei sa-l dai jos pe un presedinte cu aproape 60 la suta popularitate in sondaje, e aproape o sinucidere. Iar sa sustii, precum autorul acestui text, ca ideea ar putea fi chiar inteligenta politic, e o timpenie, pentru unii