Autorul masacrului de la Virginia Tech, asasinul care a executat 32 de persoane si s-a sinucis, a fost identificat in persoana lui Cho Seung-Hui, un sud-coreean, de 23 de ani.
cho seung-hui, care locuia in Centerville, Virginia, este autorul ambelor atacuri din campusul Virgina Tech. Aceasta a fost concluzia testelor balistice, care au aratat ca armele descoperite asupra suspectului, doua pistoale de calibru 9 si 22 mm, au fost folosite in ambele incidente.
Cosmarul din Norris Hall
Supravietuitorii au relatat ca atacatorul, pe care l-au descris ca fiind asiatic, a intrat, in jurul orei 9 dimineata, intr-o sala din cladirea Norris Hall unde se tinea un curs de limba germana la care erau prezenti aproximativ doua duzini de studenti. El l-a impuscat pe profesor, dupa care a deschis focul asupra studentilor. Doar trei sau patru tineri au scapat cu viata din acest prim grup atacat.
Atacatorul a incercat sa intre inca in cel putin o alta sala de curs, cea in care preda profesorul de origine romana Liviu Librescu, care a blocat usa cu pretul propriei vieti, dandu-le timp studentilor sai sa se salveze sarind pe ferestre.
Ingroziti de sunetul impuscaturilor, cei aproximativ 300-400 de studenti si profesori care se aflau in Norris Hall au fugit spre iesirile din cladire, dar acestea fusesera blocate de agresor, asa ca singura cale de salvare au fost ferestrele. Multi s-au ranit in cadere, unii grav.
Dupa ce i-a trecut accesul de furie criminala (sau cand politia si trupele SWAT au inconjurat cladirea), agresorul s-a sinucis tragandu-si un foc de arma in cap. Partea superioara a fetei a fost distrusa, fapt care a ingreunat identificarea.
De ce s-a plimbat liber doua ore?
Studentii cazati in caminul West Ambler Johnston Hall, unde la ora 7,15 dimineata a fost comis un prim asasinat, fiind impuscati mortal o studenta s