„Cneazul“ a fost învins în primul tur al competiţiei din Seria Masters, ratând şansa să revină în primii 100 de jucători ai lumii.
Tenismanul român cu cele mai bune rezultate după Ilie Năstase, Andrei Pavel, nu a putut depăşi primul tur al turneului Masters Series de la Monte Carlo, dotat cu premii în valoare de 2.200.000 de dolari. După ce a trecut cu bine de calificări, „Cneazul“ depăşind în week-end doi tenismeni francezi, Jonathan Eysseric (6-3, 6-2) şi Jerome Haehnel (6-3, 7-6), românul şi-a asigurat prezenţa pe tabloul principal al competiţiei din Principat şi avea nevoie de un succes în primul tur pentru a reveni în top 100 ATP. Pavel, aflat în prezent pe locul 113 în ierarhia jucătorilor profesionişti, nu şi-a depăşit însă condiţia, fiind învins ieri de germanul Philipp Kohlschreiber la capătul a trei seturi, scor 6-2, 5-7, 6-4.
În faţa numărului 59 ATP, artizanul calificării recente a Germaniei în semifinalele Cupei Davis, Andrei a revenit de la 0-2 în setul secund, pe care l-a câştigat cu 7-5, iar, în decisiv, după ce adversarul a avut 2-0, a salvat două mingi de meci pe propriul serviciu, la scorul de 3-5, însă nu s-a mai putut opune jucătorului neamţ cu 11 ani mai tânăr, care şi-a adjudecat apoi game-ul şi meciul.
În faza următoare a întrecerii, Kohlschreiber îl va înfrunta pe argentinianul David Nalbandian, cap de serie nr. 9, care a trecut în runda inaugurală de italianul Federico Luzzi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Chiar dacă a pierdut, Andrei Pavel s-a ales cu cinci puncte ATP şi 5.930 de euro, dar nu a părăsit încă turneul, el participând şi în competiţia de dublu. În primul tur al acestei întreceri, tenismanul român, care face pereche cu finlandezul Jarkko Nieminen, urma să joace aseară împotriva perechii Todd Perry (Australia) / Sebastian Prieto (Argentina).
Alt jucător român, Răzvan Sabău, aflat la challenger-ul de 100.000