Evenimentul public al ultimelor luni - tentativa de suspendare a sefului statului - propune un ghem de sensuri despre ce inseamna clasa politica din Romania in 2007. De asemenea, actul final al acestei reprezentatii indelungate va bate in cuie si citeva raspunsuri care vor fi esentiale.
17 aprilie. Dupa-amiaza in Bucuresti. Cer senin, lumina placuta de primavara, aer usor racoros. Plus ploaie de mesaje si zvonuri pe aceeasi tema: despre suspendare.
Multe zvonuri, asadar: unii pesedisti spun ca Traian Basescu va fi suspendat, altii susotesc pe la colturi despre un blat parlamentar, „ca sa se incheie odata povestea asta care a ajuns sa plictiseasca multa lume“; se aude ca liberalii, pe de alta parte, vor vota pentru suspendare, alegind sa joace o carte radicala (ori mor, ori renasc - dupa un asemenea gest);
peremistii, se zice, se vor mobiliza si ei si vor vota cuminti impotriva lui Traian Basescu; cit despre conservatori, va fi o onoare pentru ei (pentru cei care au mai ramas dupa ce dom’ profesor a executat o scurta misiune de deratizare in partid) sa ajute la debarcarea celui care le-a lipit eticheta de care nu vor scapa in veci, de „solutie imorala“.
Bonus: PSD se intareste, indiferent cum va sfirsi aceasta aventura - spun unii; PD se intareste, caci va fi nevoit sa „tina aproape“, sa redevina o echipa - spun altii.
In zona „arbitrilor“: Curtea Constitutionala se spala elegant pe miini (merita apreciat macar efortul retoric depus pentru asta) si, in buna traditie a ultimelor luari de pozitie, scrie un mic poem cu discrete trimiteri metafizice, privitor la atitudinea anticonstitutionala a sefului statului.
„Nici veghea, nici functia de garantie nu se realizeaza pasiv, prin contemplare, ci prin activitate vie, concreta“- in termenii acestia pun cei de la CC concluzia la motivatia avizului negativ
