SIF Transilvania a fost cea mai profitabila dintre societatile de investitii financiare in primul trimestru al acestui an, cu un castig de 33,3 milioane de lei, urmata de SIF Oltenia, care a realizat un profit net de 30,5 milioane de lei, informeaza Mediafax. Desi evolutia sectorului SIF a fost destul de dezamagitoare pentru acest inceput de an, SIF Transilvania a reusit sa treaca neatinsa de nota negativa si a inregistrat o crestere de peste 26,85%. Comparativ cu rezultatul de 167.101 lei raportat de SIF Transilvania in primele trei luni ale anului trecut, profitul a crescut de circa 200 de ori. Evolutia diferita a titlurilor SIF s-a accentuat in momentul in care SIF Transilvania a anuntat ca intentioneaza sa acorde actiuni gratuite. Investitorii s-au aratat increzatori in sansele de reusita ale acestei intentii, astfel ca titlurile societatii au luat un avans considerabil. Brokerii sunt de parere ca SIF Transilvania este motorul de crestere in acest an, avand in vedere ca este singura societate de investitii care incearca sa dea actiuni gratuite.
Profitul SIF Muntenia a scazut de 6,6 ori
Cu exceptia SIF Moldova, care a realizat un profit aproape dublu in acest an, de 7,22 milioane de lei, celelalte trei societati au inregistrat scaderi la nivelul castigului net.
Astfel, profitul SIF Muntenia a scazut de 6,6 ori, la 7,84 milioane de lei, insa rezultatele au fost calculate doar pana la 23 martie. Castigul realizat de SIF Oltenia a fost cu circa 29% mai redus, iar SIF Banat-Crisana a raportat un profit net de 5,43 milioane de lei, in coborare cu 17,4%. SIF Oltenia se mentinea pe primul loc in functie de activul net la 31 martie, cu un nivel de 2,23 miliarde de lei, urmata de SIF Transilvania, cu 1,89 miliarde de lei. SIF Banat-Crisana avea active nete de 1,59 miliarde de lei, cele mai reduse niveluri fiind consemnate pentru SIF Moldova