Adobe a prezentat în urmă cu 3 zile un player video software care le permite utilizatorilor să ruleze materiale video online sau offline, lucru care ar putea da o nouă direcţie dezbaterilor privind video-sharingul.
Adobe Video Player se bazează pe designul software-ului Flash player, deja cea mai folosită tehnologie utilizată pentru rularea filmelor online furnizate de site-uri de la YouTube, la MySpace, MSN sau Yahoo Video.
Reprezentanţii Adobe au anunţat că aplicaţia va fi disponibilă pentru consumatori doar peste câteva luni.
Analiştii susţin că Adobe Video Player este o realizare tehnologică prin faptul că le permite consumatorilor să descarce şi să mute materiale filmate de pe web pe calculatoare şi telefoane mobile, asigurându-se că dispozitivele de programare pot urmări difuzarea de reclamă şi urmări obiceiurile de vizionare.
Programele concurente, precum Windows Media Player, de la Microsoft, QuickTime, de la Apple şi RealPlayer de la RealNetworks rulează pe o varietate de dispozitive, dar nu oferă caracteristicile de urmărire offline.
„Adobe a creat primul mod în care companiile media pot lansa conţinut video, asigurându-se că reclamele ajung în acelaşi timp”, a spus James McQuivey, analist la Forrester Research. „Controlul este ceea ce companiile media îşi doresc cu disperare”.
Temându-se de piraterie, companiile media şi-au încetat ritmul de lansare a producţiilor video pe internet. Luna trecută, compania Viacom a demarat un proces solicitând celor de la Google daune de un miliard de dolari pentru că nu a putut oferi protecţie împotriva piratării unor producţii proprii. La început, dezbaterea referitoare la piratarea digitală s-a referit la capacitatea uneltelor digitale de a depăşi puterea deţinătorilor de copyright de a controla cine vizionează materialele, asigurându-se, în acelaşi timp, că sunt plătiţi pentru asta. Ad