Ambasadorul propus de MAE pentru Statele Unite, Sever Voinescu, a fost respins miercuri de Comisiile de politica externa ale Parlamentului cu 16 voturi impotriva, sapte favorabile si o abtinere.
Mircea Geoana, presedintele Comisiei de la Senat, a declarat, inca de la inceputul sedintei de audiere ca nu va sprijini candidatura lui Voinescu deoarece acesta este un sustinator al presedintelui Traian Basescu si nu poate fi un ambasador echilibrat.
"Nu am nimic personal cu Sever Voinescu, dansul are o experienta profesionala semnificativa, dar cred ca ar trebui preferati pentru ambasade atat de importante diplomati de cariera celor care pot fi suspectati de partizanat politic", a precizat Geoana.
Presedintele Traian Basescu l-a propus pe Sever Voinescu, publicist la "Dilema Veche" si "Cotidianul", pentru postul de ambasador si a primit si acordul premierului Tariceanu.
Premierul nu a fost insa de acord cu numirea lui Traian Ungureanu in functia de ambasador la Londra, deoarece acesta nu are o experienta de politica externa si diplomatica.
Sever Voinescu a fost consul general al Romaniei la Chicago in perioada 2000-2003, cand ambasadorul tarii noastre in Statele Unite era presedintele PSD, Mircea Geoana, numit de Ion Iliescu si mentinut in functie de Emil Constantinescu.
Din 2003, Voinescu a fost coordonatul programelor de politica externa ale Institutului pentru Politici Publice din Bucuresti, insa acesta s-a concentrat mai mult asupra activitatii de editorialist.
Avizul Parlamentului este consultativ in procedura de numire a ambasadorilor, presedintele tarii fiind cel care semneaza decretul de numire sau demitere a diplomatilor de cel mai inalt rang.
Ambasadorul propus de MAE pentru Statele Unite, Sever Voinescu, a fost respins miercuri de Comisiile de politica externa ale Parlamentulu