Catalin Mihuleac Sunt unele lovituri crunte ale soartei care ne clintesc serios, schimbandu-ne in tot ce are mai profund fiinta noastra. In urma lor, nu mai suntem aceiasi. Devenim mai rezervati, mai tacuti, mai tristi, mai intelepti. Iar o astfel de lovitura cumplita este moartea cuiva apropiat. Cand moare cineva cu care ne-am insotit o buna bucata din viata, moare simultan si ceva din noi.
Nu la fel se petrec lucrurile cu Crin Antonescu, a carui sotie s-a sinucis in urma cu aproape trei ani, lasandu-l vaduv si cu un copilas in grija. Dar moartea celei care i-a fost alaturi un sfert de secol nu pare sa-l fi marcat in vreun fel pe acest infantil purtator de breton. Nu am vazut vreodata macar o umbra de tristete la aceasta cata cu izmene, care personifica perfect nesimtirea clasei politice din Romania.
Din contra, omul da impresia ca sare intr-un picior, ca si cum ar fi scapat de o grea si neplacuta povara. I-a murit nevasta, s-a aruncat de la etaj? E drept, dar pentru asta crestinismul ortodox a rezervat cateva date in calendar, cand se-aprind lumanari si se-mparte pomana. Acum, la ordinea zilei, sunt alte chestiuni arzatoare: natura inverzeste, fetele se minijupeaza, cabinetul Tariceanu se resapeaza...
Antonescu e una dintre cele mai mari obraznicaturi ale politicii de azi. Cu rautatea care a inceput sa-i erodeze dragalasenia trasaturilor de adolescent ce se vroia vesnic, Crin are darul ubicuitatii mediatice: e prezent pretutindeni, facand prin aer salturi de cimpanzeu, de la un post TV la altul.
In toate are o parere. La toate are un raspuns. A zis Basescu ceva? Stati sa vedeti ce mi ti-l spurca nen'tu Crin. El e bodyguard-ul cu gura mare al Partidului National Liberal. Gura aia parsiva poate scuipa otrava, dar poate face si sex oral, daca e cazul.
N-as fi abordat subiectul, daca aceasta floare nociva a republicii noastre
