Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii de familie, instruiţi pentru vaccinări

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 18 aprilie 2007 ·

Aproximativ 50 de medici de familie din Vâlcea au fost instruiţi ieri, în Sala de şedinţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), de conducerea Autorităţii de Sănătate Publică (ASP), pe tema importanţei vaccinării populaţiei.

VÂLCEA. Medicii care au participat la cursul de perfecţionare au fost din localităţi greu accesibile ori cu romi. Instruirea a făcut parte din cadrul Săptămânii Europene de Vaccinare, care se desfăşoară în perioada 16 - 22 aprilie şi are sloganul „Să prevenim, să protejăm, să ne vaccinăm“. Campania se desfăşoară în toată Europa şi în această perioadă vor fi vaccinaţi copiii cu vârste între zero şi 15 ani. Cursul de perfecţionare a fost prezentat de Ion Mihail, directorul adjunct al ASP. „Se spune că vaccinul ROR (rujeolă, oreion, rubeolă) e asociat cu autismul şi că acest produs biologic ar determina boli alergice, astm, diabet zaharat ori encefalită eschemică, lucru care nu e deloc adevărat“, a spus Ion Mihail. Acesta i-a atenţionat pe medici să fie atenţi la testările cu antibiotice pe care le fac. „Trebuie să ştiţi dacă persoana pe care o vaccinaţi are vreo reacţie negativă la produsul biologic. Există produse care sunt alergice şi nu cumva să trimiteţi asistenta într-un sat să vaccineze vreun copil, înainte de a şti dacă el e sănătos. De asemenea, persoanele care fac alergie de la consumul de ouă nu trebuie vaccinate împotriva gripei“, a spus Ion Mihail.

„Suntem înconjuraţi de rujeolă“Şeful ASP i-a atenţionat pe medici în privinţa apariţiei rujeolei, deşi nu s-au înregistrat cazuri anul acesta. „Aveţi grijă pentru că suntem înconjuraţi de rujeolă. Sunt cazuri în judeţele Olt, Gorj şi Dolj. Nu ştiu dacă au apărut şi în Argeş. Vâlcea este o zonă de tranzit şi trebuie să monitorizaţi în permanenţă comunităţile de romi care trebuie vaccinate“, a declarat Ion Mihail.

Anul trecut, în Vâlcea au fost câteva focare de ruje

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum o ora
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 4 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 49 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 2 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Nicuşor Dan și Elena Lasconi, reacții după declarațiile Rusiei în favoarea lui Călin Georgescu: „Un semnal de alarmă pentru statul român” / „Moscova a ajuns să îl susţină pe faţă”

HotNews acum 53 minute
Comunicatul transmis marţi de Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei reprezintă primul act public oficial prin care Moscova intervine în sprijinul unui candidat în alegerile prezidenţiale din România şi „un semnal de alarmă extrem de important pe

Viktor Orban se întâlnește cu Emmanuel Macron la Paris pentru a discuta despre războiul din Ucraina înaintea summitului UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat că se va deplasa miercuri la Paris pentru o întrevedere cu președintele francez Emmanuel Macron, la invitația acestuia, în ajunul summitului UE de la Bruxelles. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a anunțat

Călin Georgescu a pierdut la Tribunalul UE, unde a cerut instanţei să oblige Guvernul la reluarea turului doi

News.ro acum 2 ore
Călin Georgescu a pierdut procesul la Tribunalul UE, care i-a respins acţiunea prin care a cerut reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale, anunţă G4Media. Tribunalul i-a respins acţiunea şi nu s-a pronunţat pe cerere, iar în ordonanţa de res

Zelenski, primul mesaj după sistarea sprijinului militar al SUA: Conflictul de la Casa Albă cu Trump a fost „regretabil”, iar Ucraina este pregătită să se așeze la masa negocierilor

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis marți o declarație de presă în care afirmă că întâlnirea sa din Biroul Oval de săptămâna trecută cu președintele american Donald Trump „nu a mers așa cum trebuia”, descriind-o ca fiind „regretabilă” ș

Ministerul de Externe consideră afirmaţiile serviciilor ruseşti ”ridicole şi complet neavenite”: Fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România

News.ro acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmite, marţi, că, afirmaţiile serviciilor ruseşti sunt ”ridicole şi complet neavenite” şi ”fac parte din seria de acţiuni hibride desfăşurate de Federaţia Rusă pentru a submina democraţia în România”. ”MAE pre

Marcel Ciolacu: Faptul că un serviciu secret al Rusiei se poziționează față de decizii ale autorităților române este de netolerat! / Rusia nu poate transmite autorităților române pe cine să ancheteze și pe cine nu / Rusia nu poate dicta pe cine să aleagă românii și pe cine nu

G4Media acum 3 ore
Premierul României a reacționat dur într-o postare pe pagina personală de Facebook față de susținerile neprobate ale Serviciului de Informații Externe al Rusiei, potrivit cărora decizia procurorilor români de a-l ancheta penal pe Călin Georgescu „es

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°