Ambasadorul nominalizat pentru Statele Unite ale Americii, Sever Voinescu, a primit, astazi, aviz negativ din partea parlamentarilor din comisiile reunite de politica externa ale Camerei Deputatilor si Senatului, el primind 16 voturi impotriva, 7 favorabile si 1 abtinere.
Presedintele Comisiei de politica externa a Senatului, Mircea Geoana, s-a pronuntat inca de la inceputul sedintei de audiere impotriva trimiterii lui Sever Voinescu la Washington, subliniind ca acesta s-a exprimat ca un suporter al presedintelui Basescu si a demonizat in editorialele sale imaginea Partidului National Liberal.
"Nu cred ca domnul Voinescu va putea pastra echilibrul necesar unui ambasador, care trebuie sa fie echidistant politic, fapt necesar intr-un moment ca acesta, de mare schimbare pe scena politica romaneasca", a spus Geoana, referindu-se la subiectul suspendarii presedintelui Traian Basescu.
Ambasadorul nominalizat pentru Slovacia, Lucian Leustean, a primit astazi aviz negativ din partea comisiilor reunite de politica externa ale Camerei Deputatilor si Senatului, primind 15 voturi impotriva si 7 favorabile.
Leustean este al doilea ambasador nominalizat care a fost respins astazi la sedinta de audiere de la comisiile reunite de politica externa ale Parlamentului, inaintea sa primind un vot negativ Sever Voinescu, propus de MAE la conducerea Ambasadei Romaniei la Washington.
Lui Leustean i-a fost reprosata de catre vicepresedintele comisiei de politica externa a Senatului, senatorul PRM Eugen Mihaescu, gafa facuta in 2006 la o sedinta a Comisiei juridice a Camerei Deputatilor pe tema Ordonantei Gojdu. Lucian Leustean, care la acel moment ocupa functia de secretar de stat pentru Afaceri Europene in MAE, a declarat in fata parlamentarilor ca Romania se afla in fata Ungariei in problema Gojdu in aceeasi pozitie a nationalei