În incinta rectoratului Universităţii Politehnice din Bucureşti, o mână de flori pe o măsuţă, o lumânare aprinsă, o fotografie şi un afiş: Liviu Librescu 1930-2007. Studenţii trec impasibili, profesorii se uită miraţi la mulţimea de reporteri, de camere de luat vederi şi reportofoane. Nimeni dintre trecători nu are habar cine a fost Liviu Librescu şi ce legătură a avut cu Politehnica. Câţiva exclamă: "Aaaaa! Cu atentatul, nu?! Am văzut la ştiri".

PRIETEN. Profesorul Nicolae şerban Tomescu, acum prodecan al Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, i-a fost coleg şi, mai mult, prieten. Îşi stăpâneşte cu greu emoţiile în faţa camerelor şi îşi aminteşte de începuturile prieteniei lor: "L-am cunoscut pe Liviu în august 1969, când am fost repartizat la Institutul de Mecanică a Fluidelor al Academiei Române. În acelaşi an, el şi-a susţinut şi teza de doctorat cu profesorul Elie Carafoli, cel care a format şcoala de aeronautică şi astronautică românească. Lucrarea lui a fost una de referinţă pentru cercetări ulterioare. şi-a continuat cercetările în cadrul Institutului de Mecanică a Fluidelor şi Construţii Aerospaţiale, unde a contribuit la realizarea proiectelor avioanelor de luptă româneşti şi a celorlalte aeronave care s-au construit în acea perioadă în România. Am fost colegi şi am rămas prieteni. Era un om care ştia să lege prietenii şi ştia să le păstreze. După ce s-a remarcat prin activitatea sa la Universitatea din Blacksburg, Facultatea de Inginerie Aerospaţială şi Universitatea Politehnică Bucureşti au considerat necesar să-i acorde titlul de Honoris Causa, lucru care s-a întâmplat la 25 mai 2000". Cei doi prieteni s-au văzut ultima oară în urmă cu doi ani, când profesorul Librescu a venit în România: "Venea ori de câte ori putea cu mult drag. L-am sunat imediat după ce am aflat de la televizor despre atentat. Nu mi