Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deficitul de cont curent aproape s-a triplat în primele două luni

Publicat in Adevarul, joi 19 aprilie 2007 ·

Deficitul de cont curent a crescut cu 166% în primele două luni ale anului faţă de perioada similară din 2006, până la 2,049 miliarde euro, pe fondul unei deteriorări puternice a balanţei Deficitul de cont curent a crescut cu 166% în primele două luni ale anului faţă de perioada similară din 2006, până la 2,049 miliarde euro, pe fondul unei deteriorări puternice a balanţei comerciale, potrivit datelor publicate ieri de Banca Naţională a României (BNR). Astfel, deficitul balanţei comerciale s-a adâncit la 2,033 miliarde euro în primele două luni din acest an, mai mult decât dublu faţă de perioada similară a lui 2006, când a fost de 995 milioane euro. Iar serviciile de transport şi cele de turism - călătorii au înregistrat în ianuarie şi februarie 2007 o balanţă deficitară, de 56 milioane euro (faţă de 23 milioane euro în primele două luni din 2006), respectiv 29 milioane euro (5 milioane euro în perioada similară a anului trecut), în timp ce celelalte servicii au înregistrat un excedent în creştere de la 119 milioane euro în ianuarie şi februarie 2006 la 177 milioane euro în primele două luni ale acestui an. Pe de altă parte, excedentul balanţei serviciilor, care a însumat 91 milioane euro în ianuarie şi februarie 2006, a crescut cu un milion euro, până la 92 milioane euro în primele două luni ale acestui an. Investiţiile străine au finanţat soldul balanţei de plăţi Balanţa veniturilor şi-a adâncit deficitul cu 52%, de la 448 milioane euro în ianuarie şi februarie 2006, la 683 milioane euro în primele două luni ale acestui an. Transferurile curente, la care contribuie în cea mai mare parte banii trimişi în ţară de românii din străinătate, au scăzut cu 1,2% în ianuarie şi februarie faţă de acelaşi interval din 2006 până la 575 milioane euro, spun datele BNR. Investiţiile străine directe au urcat în primele două luni ale anului la 870 milioane euro, cu 13% sub nivelul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 12 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

23°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°