Emil IVANESCU
Artistul si Moartea
Editie si postfata de Raluca Duna
Prezentari de Matei Calinescu, Alexandru George si Alexandru Vona
Editura Institutul Cultural Roman, Bucuresti, 2006, 370 p.
N-o sa va ascund faptul ca am citit scuturata de umori aceasta carte pe care nici n-o prea vad, de altfel, citita la rece. Sigur, e natural sa-i iubim pe scriitorii cu care sintem afini, iar ceilalti doar sa ne placa superficial. insa, veti ride, m-am surprins citind Artistul si Moartea cu ochii creduli ai contemporanilor lui Werther. Urmeaza o sinucidere in spirit critic, adica o dezvelire a calciiului comentatorului. Narcisismul rafinat si distilat intr-o stilistica stranie, intortocheata, amestecul de cinism si candoare, optiunea pentru genurile „slabe“ (jurnal, corespondenta, „teatru interior“) si notatia preponderent aforistica, densa reprezinta motivatiile unei astfel de lecturi personalizate, dublata de o enumerare in surdina a minusurilor ei. Concluzia: interbelicul „minor“ si-a suplimentat un loc pentru fratele lui Mircea Ivanescu. La loja.
Produsul unei generatii
E posibil ca empatia sa vina si din nefericita rezolvare biografica a dramei scriitorului care imprima textelor o doza suplimentara de dramatism. Privite in lumina finalului autoprovocat (diferit substantial de cel al lui Urmuz, bunaoara, cu care autorul a fost comparat ca indrazneala si spirit novator), fragmentele adunate in editia critica semnata de Raluca Duna au un inteles mult mai tragic-existential. Nu un aer testamentar – desi avem aici o cronica a unei morti anuntate –, ci senzatia acuta ca aceasta scriitura din vintre e autentica. E vie in sensul ca merge in contratimp cu moartea, o boicoteaza permanent si-i da lovitura de gratie in final. E autentica in sensul omologat de interbelicii „trairisti“, cu emfaza si artificialul de rigoare greu de d
