În ultima vreme, aproape că nu e săptămână de la Dumnezeu în care să nu mergem cu jalba la Curtea Constituţională. Să nu cerem lămuriri, clarificări, opinii juste sau răspunsuri la tot În ultima vreme, aproape că nu e săptămână de la Dumnezeu în care să nu mergem cu jalba la Curtea Constituţională. Să nu cerem lămuriri, clarificări, opinii juste sau răspunsuri la tot felul de întrebări pe care alte instituţii se pare că sunt în imposibilitatea de a le da. Mă enervează tot mai mult compararea Constituţiei cu o "biblie laică". Însumarea de articole schimbătoare nu are nicio legătură cu eternitatea textelor sacre, ba, dimpotrivă, îţi dă sentimentul că tot ce e scris acolo, crezut azi valabil, mâine devine caduc sau, mai rău, curat… neconstituţional. Copiată în mare parte de prin constituţiile altor naţii mai dedate cu democraţia, dar vulnerabilă pe ici, pe colo, în punctele esenţiale, Constituţia noastră are, fireşte, o Curte a ei la care, cum spuneam, ne adresăm tot mai des şi pentru aproape orice. Ce să însemne asta? Nimic mai simplu. Ne lipseşte o instanţă imparţială, senină, limpede, care să pună cap la cap, nu cap în cap, părţile în disensiune. Un sfat al bătrânilor ne-ar trebui, sau al tinerilor, dacă bătrânii sunt prea învechiţi în rele, sau al unora fără vârstă precisă dacă tinerii sunt prea grăbiţi să ia locul altora. Sau, mă rog, un organism înţelept care să nu se alinieze rapid, să nu se înregimenteze de o parte sau alta (căci vai, avem părţi care nu mai fac un întreg normal, ci unul nebun). Unii îşi puseseră nădejdi în societatea civilă. Şi uite că societatea asta iese din civilia ei şi se înregimentează la oral, dar şi în scris, şi tropăie prin ziare făcând liste, dând verdicte, ameninţând, militând adică. În orice dicţionar ai căuta, prin societate civilă se înţelege totalitatea persoanelor care nu fac parte din armată sau din cler. La noi e altfel. Soc