Unul dintre meritele indiscutabile ale dlui Basescu este acela ca a pus in criza sistemul politic romanesc. Mai departe, e treaba noastra, caci mai important decit ce si cum se distruge in aceasta criza este ce construim dupa aceea.
Clasa politica aglutinata dupa 1990 dimpreuna cu draga ei Constitutie sint expresia oficializata a incompetentei, a superficialitatii si a balcanismului corupt care au pus Romania in coada Europei. Sa le zgiltii pina le aduci aproape sa plesneasca, nu mi se pare ceva rau.
In numai doi ani de mandat, dl Basescu a pus in criza acest sistem si, acum, noi toti sintem de acord ca trebuie adinc reformat. Macar avem acest consens. Nervii natiunii active sint, deja, intinsi la maxim, rabdarea ei s-a epuizat de multa vreme si, pe acest fond, mi-e teama ca Romania poate inghiti orice i se spune ca e o schimbare.
Astfel, circula tot mai mult ideea unei republici parlamentare si constat, stupefiat, ca opinia cvasi-unanima este ca asa ceva ne trebuie. Adica, Romania trebuie condusa intr-un sistem in care Parlamentul exercita, suprem si necenzurat, puterea, Guvernul este rezultatul unui aranjament politic al liderilor de partide parlamentare, iar presedintele (daca mai e cazul) este o piesa de decor.
In general, Executivul trebuie sa fie un fel de serviciu administrativ, care pune in practica intelepciunea celor strinsi in Parlament.
O spun de la inceput, un asemenea sistem constitutional mi se pare catastrofal pentru Romania. Chiar si in ipoteza unor alegeri cit se poate de uninominale.
Experienta Romaniei ne arata clar ca, odata ajunsi in Parlament, alesii nu au alta preocupare decit sa stea acolo, cit mai confortabil, 4 ani. Pentru asta, se traficheaza orice: partid, electorat, principii, voturi si, spun gurile rele, multe altele.
O Romanie parlamentara ar fi, de fapt,