Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistenţii medicali vor indemnizaţie de stabilitate în sistem

Publicat in GAZETA de SUD, joi 19 aprilie 2007 ·

Asistenţii medicali, membri ai sindicatului SANITAS, afiliat la Federaţia SANITAS, au toate şansele să mai primească anual o indemnizaţie, cuantumul acesteia fiind deocamdată necunoscut.

OLT.Asistenţii cer indemnizaţia de stabilitate în sistem pentru a se stopa plecările spre locuri de muncă mai bine plătite în alte ţări. Sindicaliştii ar vrea ca această indemnizaţie să se ridice la nivelul salariului mediu pe economie, ceea ce înseamnă aproximativ 900 de lei, în timp ce ministrul s-a declarat de acord cu o sumă echivalând cu salariul minim prevăzut în contractul colectiv de muncă (440 de lei), motiv pentru care pe această temă continuă negocierile.

Altă solicitare a sindicaliştilor - acordarea tichetelor de masă şi personalului din cabinetele şcolare, n-a primit răspuns favorabil, ministrul fiind în schimb de acord cu un spor de 15% pentru a se acoperi valoarea acestor tichete. Sporul de prevenţie, cum va fi numit, se va acorda tuturor salariaţilor plătiţi din capitolul „Transferuri“, cu excepţia celor din serviciile de medicină legală, după cum a declarat liderul SANITAS Olt - asistenta Roxana Dragomir.

Sindicaliştii ar putea decide directorul de îngrijiri medicale

Federaţia SANITAS a primit o propunere cel puţin interesantă din partea ministrului, anume aceea ca pentru participarea la concursul de director de îngrijiri medicale cel care să-şi de avizul pentru candidaturi să fie sindicatul. Se aşteaptă însă ca această propunere să se regăsească într-un document oficial.

Deşi în judeţ n-au fost probleme în ultima perioadă, faptul că asistenţi din alte judeţe au întâmpinat probleme la aplicarea contractului colectiv de muncă a făcut ca ministrul sănătăţii publice să emită un ordin care pune în vedere conducerilor unităţilor spitaliceşti şi autorităţilor de sănătate publică să vegheze la respectarea prevederilor contractelor. Confor

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°