De multe ori, cel mai frumos look este cel simplu. Această teorie este valabilă şi pentru manichiură. Mâinile sunt considerate cartea de vizită a femeilor. Indiferent dacă unghiile sunt roşii, albe, cu strasuri sau doar cu un strat de lac, atâta timp cât manichiura este curată şi îngriită, imaginea este plăcută.
Primul pas spre o manichiură impecabilă este pilirea unghiei. Pentru acest procedeu este nevoie de un buffer cu patru laturi, fiecare asigurând un grad diferit de pilire. Laturile bufferului sunt, în general, numerotate şi este uşor de efectuat operaţiunea pentru că nu trebuie decât să respectaţi ordinea cifrelor, începând cu latura cea mai aspră şi terminând cu cea mai fină.
O dată pilite unghiile, vă puteţi ocupa de cuticule. După ce le-aţi îndepărtat cu ajutorul unui instrument special, care nu trebuie să fie ascuţit pentru că zgârie suprafaţa unghiei şi poate chiar să distrugă rădăcina acesteia, introduceţi mâna într-un vas cu apă călduţă şi puţin săpun lichid. Îndepărtaţi cuticulele care consideraţi că trebuie tăiate cu ajutorul unei forfecuţe speciale.
Cu unghiile pilite şi fără cuticule, mâna începe să prindă alt contur. Acum este nevoie de hidratare. Folosiţi o cremă sau un ulei special pentru mâini şi masaţi insistând pe zona cuticulară şi dosul palmei. În momentul acesta unghia este pregătită pentru aplicarea ojei. Înainte de culoare trebuie să aplicaţi un strat de lac incolor, care are rolul de a proteja unghia. Lăsaţi să se usuce două minute şi puteţi trece la colorarea unghiei. Asiguraţi-vă că pensula cu care întindeţi oja este moale şi nu lasă urme pe unghie.
Dacă urmaţi aceşti paşi, cu siguranţă veţi avea o manichiură perfectă. Alegerea culorii rămâne la latitudinea dumneavoastră.
De multe ori, cel mai frumos look este cel simplu. Această teorie este valabilă şi pentru manichiură. Mâinile sunt considerate car