Cupa României, semifinale
Pandurii - Rapid
• Stadionul „Dan Păltinişanu“ - Timişoara, astăzi, ora 20.45 (Antena 1).
• Formaţii probabile:
Pandurii: Guso - Popete, Rus, Chibulcutean, Dragomir - A. Popescu, Vancea, Păcurar, I. Iordache - Orac, L. Mihai. Antrenor: Eugen Neagoe.
Rapid: Edel - M. Constantin, Maftei, Rada - Bădoi, N. Grigore, Măldărăşanu, Perjă - Zicu, Ganea, Buga. Antrenor: Răzvan Lucescu.
• Vor arbitra: A. Constantin - Ad. Vidan, O. Şovre.
• Observatori: V. Boiţ, N. Grigorescu.
• În cealaltă semifinală, Steaua a întâlnit aseară, după închiderea ediţiei, pe Poli Timişoara, meci care a avut loc în Giuleşti.
Pandurii Târgu Jiu şi-a propus să se califice în finala Cupei României pentru prima dată în istoria clubului şi, pentru a evolua cu trofeul pe masă, trebuie să elimine astăzi pe Rapid Bucureşti.
Lipsită de experienţa unor astfel de meciuri cu miză, echipa lui Neagoe are nevoie şi de noroc pentru a elimina gruparea de sub Podul Grant în semifinalele Cupei României. Interesul „pandurilor“ pentru această competiţie a apărut abia în sferturi, când sorţii le-au hărăzit un adversar abordabil, FC Naţional. Deoarece pentru gorjeni şansa disputării unei finale nu apare în fiecare sezon, jucătorii lui Neagoe sunt hotărâţi să infirme calculele hârtiei, care dau favorită echipa lui Răzvan Lucescu.
„Sincer, nu m-am gândit la Cupa României decât atunci când am ajuns să jucăm cu FC Naţional. Am tratat foarte, foarte serios acel meci. Bineînţeles, şi celelalte partide, cu Jiul Petroşani şi Dinamo, le-am tratat serios, dar înaintea jocului cu Naţionalul de la Piteşti chiar ne-am propus să mergem mai departe şi le-am cerut băieţilor concentrare şi determinare cum nu le-am cerut înainte. Sper să mergem şi în finală pentru că aceşti băieţi chiar merită să joace o finală de cupă“, a declarat Eugen Neagoe. Tehnician