A fost o vreme cind am crezut cu tarie ca Braila va redeveni un oras care sa conteze. Ca va veni timpul cind marii crupieri care aranjeaza jocurile la Bucuresti vor fi obligati sa tina cont de interesele Brailei. Ca nu vor avea cum sa nu fie cu ochii pe Baragan si pe tot ce se intimpla in aceasta parte de tara. Fireste, m-am inselat. Braila pare rupta de orice fel de destin, iar dezvoltarea ei, atita cit este, tine mai mult de un fel de inertie economica pozitiva decit de vointa unei colectivitati constienta si stapina pe idealurile sale ori de viziunea unui lider cu capul pe umeri. Macinat de orgolii si de interese marunte, destinul maret al Brailei, oricare ar fi fost acela, s-a stins ca un bat de chibrit aprins in plina furtuna. Si pentru a vedea acest lucru nu trebuie sa porti lentile miraculoase, ci doar sa dai jos ochelarii de cal pe care i-ai pus, poate, din nepasare ori din teama. Ceea ce pentru unii este greu de vazut, e mai lesne de inteles pentru tinerii inteligenti ai orasului care s-au lamurit usor ca Braila nu le ofera nici un fel de perspectiva. Ca visele lor nu se pot implini aici, oricita putere, dorinta si rabdare ar avea.
Prin urmare, ca vrem sau nu sa recunoastem, pe zi ce trece, media coeficientului de inteligenta a locuitorilor orasului scade. Da, ar fi comic daca nu ar fi trist, caci exodul potentialelor elite brailene catre alte zari de soare pline vlaguieste spiritul orasului si construieste o covirsitoare majoritate a mediocritatii. Majoritate din rindul careia sint selectati liderii, directorii, sefii si sefuletii, sint selectati cei care, teoretic, fac proiecte de dezvoltare, cei care ar trebui sa atraga fonduri, sa activeze in arta, cultura, ordine publica, afaceri. Cei care iau decizii. Majoritate care voteaza. Astfel, marea hiba a democratiei, aceea de a fi tirania majoritatii, se transforma, incet incet, la Braila, in tirani
