Doljenii care sunt în căutarea unui post vor participa mâine, între orele 9.00 şi 13.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova, la Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Oferta include şi slujbe în străinătate.
Bursa Generală a Locurilor de Muncă este organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj şi se adresează tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, inclusiv celor angajate care doresc să şi-l schimbe. „Până la această dată (miercuri, 18 aprilie), au fost contactaţi 98 de agenţi economici pentru depistarea locurilor de muncă vacante, dintre care 33 vor pune la dispoziţia doljenilor în jur de 830 de locuri de muncă“, a declarat Eugen Mirea, şef serviciu agenţie locală. Dintre acestea, 85 (aproape 10%) se adresează persoanelor cu studii superioare, 601 (cam 72%), persoanelor cu studii medii şi muncitorilor calificaţi, iar 148 (aproximativ 18%) muncitorilor necalificaţi. „Cele 834 de locuri de muncă se regăsesc în sectoare de activitate cum ar fi industria uşoară, industria constructoare de maşini, alimentaţie publică, prestări servicii şi asigurări“, a explicat Mirea.
Este posibil ca oferta să se diversifice
Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii AJOFM Dolj, printre agenţii economici care şi-au anunţat participarea se regăseşte şi o firmă de plasare de forţă de muncă, aceasta oferind locuri de muncă în străinătate (Italia). „Este însă posibil ca oferta să se mai diversifice şi să-şi anunţe participarea şi alţi agenţi economici. Au fost cazuri în care, atunci când au fost contactaţi, fie au decis să se mai gândească asupra strategiilor şi politicilor de personal, fie persoana de decizie nu era prezentă la firmă“, a explicat Eurgen Mirea.
Oricum, Bursa Generală a Locurilor de Muncă reprezintă o oportunitate pentru participanţi de a cunoaşte mai bine