O defilare de frumuseţe, eleganţă, rafinament, aşa a arătat preselecţia pentru concursul Miss Royals Models, desfăşurat în Craiova, o dată cu sosirea caravanei în capitala Olteniei.
O după-amiază obişnuită, într-o discotecă binecunoscută din Craiova. Mare eveniment, mare: caravana Miss Royals Models e la Craiova. Maestrul de ceremonii anunţă: „Cele mai frumoase, cele mai înalte, cele mai cele dintre oltence sunt aşteptate...“. Mulţimea se adună. Şi din rândurile ei, fete tinere, înalte, ce poartă fuste scurte, rochii mulate, blugi, cămăşi şi accesorii la modă, atrag atenţia observatorilor specialişti. De fapt, siluete de invidiat. Se mai strecoară însă şi câte o concurentă, aspirantă la titlul de Miss, ale cărei dimensiuni nu corespund standardelor impuse de eveniment. Aşa că, din colţul în care se desfăşoară proba măsuratului, se mai aud ecouri pline de nemulţumire: „Vai! Dar eu ştiam că am 92, nu 98“. Şi câte alte asemenea comentarii de acest gen, dovadă că Paştele a lăsat urme vizibile. Şi totuşi, o speranţă acolo în suflet mai rămâne. Dacă proba măsuratului dezamăgeşte, ţinuta de pe podium dă o oarecare notă de optimism. Mersul, poziţia sunt bune. Experţii zâmbesc simbolic, făcând, în acelaşi timp, un schimb de informaţii din priviri. Zarurile par a fi aruncate: „Am remarcat deja câteva fete care corespund ideii noastre. Cu câteva cosmetizări se rezolvă toate problemele rămase“, se aude glasul plin de mulţumire al reprezentantului de seamă al agenţiei, „vinovatul“ de mobilizarea aceea de mase, Tom Crângureanu.
Miză mare, spectacol grandios
Fetele care păşesc cu încredere în caravană au un obiectiv precis, obţinerea premiului cel mare (un contract de impresariat în afara ţării, un book profesionist, un week-end de două persoane pe litoral, 1.000 de euro, plus alte premii în valoare de 5.000 de euro). Nici celelalte două premii nu su