Medical-Net este un program care monitorizează sistemul sanitar din România. Este ieftin, flexibil, eficient, cu informaţii la zi despre pacienţi, medici, farmacişti, diagnostice, medicamente, analize medicale.... E pe masa ministrului Nicolăescu din decembrie 2006, care până acum nu a formulat nici un răspuns.
Fundaţia Euroaction şi Academia Oamenilor de ştiinţă au elaborat programul Medical-Net, prin care medicul are acces la informaţii medicale complete. Medical-Net permite introducerea de noi date privind diagnostice şi tratamente noi, putând fi urmărită toată viaţa medicală a pacientului. În felul acesta, medicul elaborează "fişa electronică a pacientului", care stă la baza conceptului denumit Registrul medical unic integrat.
TĂCERE. Monitorizarea pacientului este scopul principal al sistemului. "Am făcut public sistemul la nivelul medicilor de familie, al spitalelor, al asociaţiilor medicale... Ni s-a părut normal ca Ministerul Sănătăţii să ne dea girul şi să asigure finanţarea. Este un sistem care se perfecţionează continuu. El costă, pe lună, aproximativ 45 de euro pe cabinet medical, farmacie sau secţie de spital, cu comunicaţii incluse (taxe incluse la un serviciu de net suficient de bun)", precizează dr. Tudor Georgescu, medic specialist în chirurghie oro-maxilo-facială, unul dintre autorii acestui program.
Programul permite să ştim ce terapii fac românii, de ce boli suferă românii, să ştim totul despre medicii din România etc. "Cu aceste informaţii poţi să faci programele de finanţare, de compensare, de plăţi, de suportare a costurilor", spune dr. Tudor Georgescu.
Programul a fost prezentat ministrului Nicolăescu, premierului Tăriceanu. Dar tocmai cei care în nenumărate rânduri au clamat lupta contra irosirii fondurilor în sistemul sanitar preferă tăcerea.
Probabil tocmai posibilitatea raportării prompte a tuturor serviciilor