Întrebarea esenţială - pe care n-o pune nimeni - este următoarea: ce doreşte, în fond, majoritatea parlamentară? Să-l suspende sau să nu-l suspende pe Traian Băsescu? Până de curând, această întrebare era, poate, sufocată de mâzga mingicărelilor, a perdelelor de fum, a calculelor mai mult sau mai puţin meschine. După declaraţia lui Băsescu, potrivit căreia îşi va da demisia dacă va fi suspendat, lucrurile au luat o turnură dramatică. Liderii de opinie s-au inflamat, jurnaliştii aserviţi oligarhilor au intrat în sevraj - pe de o parte, mişcarea e spectaculoasă, pe de alta, a admite că "marinerul" le-a luat-o cu un pas înainte ar însemna să-şi supere stăpânii. Aşa că se mulţumesc să înjure îndesat.

Strict tehnic vorbind, nu e nici o deosebire, prin consecinţele lor, între suspendarea şi demisia preşedintelui. Iniţiatorii procedurii de suspendare au sperat, desigur, că prin votul lor îl vor "termina" pe Traian Băsescu. Cu alte cuvinte, au luat în calcul nu doar suspendarea temporară, ci şi eliminarea defintivă a lui Băsescu, după referendum. Dacă n-au mizat pe aşa ceva, ticăloşia e enormă, un act de politicianism născut dintr-o ură irepresibilă. Ce au urmărit, însă, atunci?

Tot strict tehnic vorbind, pe ambele uşi - suspendare sau demisie - se ajunge în acelaşi punct: la votul popular. Că el se numeşte referendum sau alegeri anticipate, nu are absolut nici o importanţă. Marea diferenţă constă în faptul că în primul caz Traian Băsescu e lăsat să candideze singur, făcându-se de râs, pe când în al doilea partidele anti-prezidenţiale sunt obligate să-şi prezinte propriii candidaţi. Neluând în serios a doua posibilitate, şandramaua complotiştilor a început să se zguduie îngrozitor. Nici Geoană (se vede din culoarea vişinie pe care-a dobândit-o în ultimele zile), nici Tăriceanu nu au nici cel mai mic chef de-o confruntare directă cu Băsescu. Ei au sperat că vor pu