De fiecare data cand aud ca "potul cel mare", castigul suprem adica, la o loterie a fost adjudecat, cad intr-o adanca visare. Revin cumva la jocul din copilarie cand fiecare pusti dintr-un grup incerca sa raspunda: Ce-ai face daca ai avea un milion? Un milion de ce? m-ati putea intreba. Un milion de nu stiu ce, un milion de orice, in afara de griji si necazuri.
Nu sunt mai niciodata atent la ce fel de pariu si pe ce meridian se anunta victoria cate unui fericit. Uneori e prin America, unde exista un sistem foarte ciudat de esalonare a castigului in relatie cu niveluri diferite de impozitare. Alteori mai aproape de noi, in zona euro. Nu de putine ori chiar si aici, in spatiul carpato-danubian.
Nu ma pun neaparat in situatie, avand tot timpul in minte anecdota cu scotianul batran care se ruga seara de seara: "Doamne, ai mila de mine, fa sa castig si eu la loterie!". Intr-un miez de noapte, o voce profunda i-a raspuns din ceruri: "Fiule, da-mi si mie o sansa. Joaca macar o data!".
Intr-o dimineata, asteptam intr-un fel de cafenea de institutie sa mi se aduca un "spalt", cum se zicea pana mai ieri, pentru corectura unei cartulii. In afara de mine, in toata incaperea nu erau decat barmanul si un fel de paznic al cladirii, intr-o uniforma ciudata. Amandoi, foarte tineri, erau asezati in coltul opus al salii. In ciuda ritmurilor sincopate care curgeau dintr-o combina muzicala, auzeam conversatia lor, care oricum nu era chiar soptita. Si pentru ca schimbul de replici imi starnise curiozitatea, am ciulit urechea.
"Eu, daca as castiga lozul cel mare, spunea gardianul, as construi mai intai o biserica. Eu sunt credincios, cred ca Dumnezeu ne tine pe toti si trebuie sa-i multumim pentru asta. Dupa care mi-as cumpara un BMW ultimul tip, ala elegant si puternic. Nu-mi trebuie masina de fite."
Pana sa-mi mestec surpriza, ba chiar usoara emoti
